Liviu Dragnea a anunțat ziua în care Zgonea poate fi revocat din funcția de șef al Camerei

 

Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat, marți, că este "foarte posibil" ca Valeriu Zgonea să fie revocat din funcția de președinte al Camerei Deputaților pe 7 iunie.

"Este foarte posibil pe 7 iunie, marți. (...). Este campanie electorală, colegii deputați sunt în teritoriu. Ca să putem declanșa procedura de revocare ne trebuie, în mod aritmetic, un număr suficient (de parlamentari — n.r.). Totuși, nu crapă Parlamentul dacă mai stă acolo (Valeriu Zgonea — n.r.) până pe 7 iunie.

Pe 7 iunie suntem pregătiți să îndeplinim procedurile de revocare", a spus liderul PSD, într-o conferință de presă la Sebeș, întrebat cu privire la schimbarea președintelui Camerei Deputaților. Liviu Dragnea a menționat că partidul va face propunerea pentru șefia Camerei Deputaților în momentul în care respectiva funcție va fi vacantă. "Atâta timp cât nu este vacant, eu nu îmi permit să vântur nume care să fie rostogolite. Când scaunul va fi vacant, PSD va face o propunere, care se va și întâmpla", a afirmat Dragnea.

Președintele PSD a participat marți, la Sebeș, la o întâlnire cu reprezentanți ai organizației de partid din acest municipiu, care a avut loc la sediului Primăriei. Întrebat de jurnaliști dacă este corect ca în timpul campaniei electorale o astfel de întâlnire să se desfășoare în sediul unei primării, Dragnea a răspuns că "în mod categoric, da".

"Primăria să știți că este o instituție publică în care se pot organiza tot felul de întâlniri. Nu avem voie să organizăm în școli. Primăria este o instituție politică. În primărie, în această sală, bănuiesc, au loc ședințele de consiliu local, consiliu local care este format din consilieri locali care sunt oameni politici. Este o sală, este o clădire în care au acces toți cetățenii, inclusiv cei care au culoare politică", a susținut președintele social-democrat. Președintele PSD s-a aflat marți, alături de Mircea Dușa, într-o vizită electorală în județul Alba, respectiv în Cugir și Sebeș, unde s-a întâlnit cu membri și simpatizanți ai partidului.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?