Dosarul lui Tăriceanu s-ar putea prescrie până la sfârșitul anului

 

Dosarul de luare de mită al lui Tăriceanu se prescrie la sfârşitul anului dacă nu este întrerupt cursul prescripţiei. 



Dosarul de luare de mită al preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, se prescrie la sfârşitul acestui an dacă procurorii nu apucă să îl pună sub acuzare ca să întrerupă cursul prescripţiei, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare. Aceasta întrucât luarea de mită se prescrie după 10 ani şi Tăriceanu este acuzat că “ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanţii unei companii austriece”, după cum a arătat DNA.

Pentru ca procurorii să îl poată pune sub acuzare pe Tăriceanu şi să întrerupă cursul prescripţiei este nevoie ca Senatul să îi ridice acestuia imunitatea, au explicat sursele G4Media.ro. Abia după ce Senatul aprobă cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale, procurorii pot “îndeplini un act de procedură în cauză“, adică să îi comunice citaţia de a se prezenta la DNA în calitate de suspect de luare de mită. Potrivit articolului 155 din Codul de procedură penală, “cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză“.

Dacă Senatul nu dă aviz, dosarul se închide oricum, însă, ulterior, nu se va mai putea face altă cerere de aviz, bazată pe elemente noi, întrucât intervine prescripţia la sfârşitul anului“, au explicat sursele G4Media.ro.

În varianta în care Senatul aprobă ancheta penală pentru luare de mită împotriva lui Tăriceanu şi procurorii apucă să îl pună sub acuzare până la sfârşitul anului, termenul de prescripţie specială ar interveni peste 10 ani, după unele surse, adică în 2028 sau peste 5 ani, după alte surse, adică în 2023.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?