DNA, sub asediu. Noul șef interimar: Nu știu să fiu vizat într-un dosar penal

 
Furtună de 2 an în DNA
Furtună de 2 an în DNA

Procurorul-şef adjunct al DNA, Călin Nistor, cel care asigură conducerea instituţiei, a transmis, duminică, că nu ştie de vreo cauză penală care să-l vizeze, în urma unei înregistrări apărute în care fosta şefă a Direcţiei Anca Jurma şi procurorul Florentina Mirică ar vorbi de acest lucru.



Noul șef interimar al DNA reacționează după fragmentul prezentat de presă dintr-o presupusă discuție dintre fostul procuror șef al DNA, Anca Jurma, și un subordonat și în care este dezbătut subiectul unei sesizări penale care l-ar privi pe procurorul șef adjunct care exercită atribuțiile procurorului șef al DNA:

"Nu cunosc nimic despre vreo cauză penală care sa mă privească".
"Nu m-a interesat niciodată dacă fac obiectul vreunei plângeri penale, deoarece, în toată cariera mea, nu am făcut decât să respect normele legale și codul deontologic al magistraților".
„Nu i-am cerut niciodată fostului procuror șef al DNA, Anca Jurma, și nici altui procuror din subordine să-și încalce principiile deontologice și de legalitate care guvernează ancheta desfășurată într-un dosar penal. De asemenea nu am avut niciodată vreo discuție cu vreun procuror care ar fi avut în lucru vreo cauză care să mă privească".
"La data la care s-ar fi purtat acea discuție din înregistrare, toate cauzele care-i vizau pe magistrați, inclusiv cu procurori DNA, erau trimise la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Este firesc ca toate cauzele care priveau magistrați sau orice alte persoane să fie soluționate cu celeritate, pentru că în situația în care aceștia au săvârșit vreo faptă penală să fie dispuse măsurile legale, iar în situația în care nu ar fi fost constatată vreo astfel de faptă sa fie dispusă o soluție de netrimitere în judecată".
"Așa cum rezultă din discuția înregistrată, sesizarea respectivă era informă, adică potrivit art. 294, alin. 2, din CPP - În situația în care plângerea sau denunțul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiționarului, cu indicarea elementelor care lipsesc."
"La final, nu pot spune decât că activitatea de urmărire penală trebuie să se desfășoare cu stricta respectare a normelor de procedură penală, aspect care mi-a guvernat toată cariera mea", a transmis Călin Nistor.

Anca Jurma, cea care a deţinut conducerea interimară a DNA timp de 6 luni, arată, tot prin intermediul unui comunicat de presă, că nu a făcut niciodată presiuni asupra vreunui procuror.

"Am fost însă preocupată ca dosarele să fie soluţionate conform legii, pe baza probelor administrate şi să nu fie ţinute în nelucrare. Am fost totodată preocupată să înţeleg de ce sesizări, ”informe” sau nu, cu suspiciuni asupra unor procurori, nu au fost soluţionate cu celeritate, conform normelor legale, lăsându-se astfel posibilitatea producerii a două riscuri: fie, dacă respectivul procuror ar fi vinovat, riscul ca acesta să fie lăsat să lucreze nestânjenit în continuare, fie, dacă el ar fi nevinovat, riscul ca asupra lui să planeze în mod nejustificat o umbră. Din acea discuţie rezulta că, în viziunea interlocutoarei mele, sesizarea privind pe domnul procuror şef adjunct Nistor Călin intră în ultima categorie menţionată mai sus, dar, cu toate acestea, colega nu a considerat oportun să o soluţioneze timp de aproximativ un an”, a transmis fosta şefă DNA.

Reacţiile vin după ce, potrivit unei înregistrări prezentate de stiripesurse.ro, Călin Nistor ar fi vizat într-un dosar aflat pe rolul Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, acuzaţia fiind legată de o mită de un milion de euro. Este vorba despre o discuţie dintre procurorii Florentina Mirică şi Anca Jurma, în care cea din urmă este prezentată solicitându-i Florentinei Mirică informaţii despre o plângere care l-ar viza pe Călin Nistor. Cauza ar fi fost iniţial investigată de Florentina Mirică, însă în luna octombrie a fost trimisă Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Mardare
14 Jan 01:46
Baaaa prostilor, ati invatat ca sa isi bata joc niste hoti analfabeti de voi ! Va bateti intre voi ca chiorii si infractorii isi freaca miinile si demoleaza totul in tara asta ! V-ati jucat cu ei si acum va foot ca peiobagi !!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?