DNA, reacţie în cazul dosarului poliţistului Gigină: 60 de persoane audiate până acum

DNA a transmis un comunicat de presă în care face precizări despre stadiul dosarului poliţistului Bogdan Gigină. Astfel, procurorii menţionează că au fost identificate și audiate, în calitate de martori, peste 60 de persoane. Totodată, s-a cerut declasificarea, de către cinci instituții publice, unor documente care au legătură cu cauza, clasificate ca secret de stat sau secret de serviciu. În schimb, declasificarea acestor documente s-a realizat, parțial, abia în decembrie 2017 și în ianuarie 2018.



Iată comunicatul DNA:

Cu referire la cauza ce vizează clarificarea împrejurărilor care au contribuit la producerea accidentului rutier ce a determinat decesul victimei Gigină Bogdan-Cosmin, cauză mediatizată prin comunicatul din 1472/VIII/3 din 7 decembrie 2016, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

După înregistrarea dosarului la DNA s-au realizat următoarele activități: - au fost inculpate două persoane fizice și o persoană juridică (OPREA GABRIEL, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, persoana juridică SC GENERAL MPM IMPEX S.R.L. și MAZILU PETRE, administrator al firmei menționate);

- s-a dispus și efectuat expertiză tehnică cu privire la autovehiculul implicat în accident;

- s-a dispus și efectuat expertiză cu privire la dinamica accidentului;

- au fost identificate și audiate, în calitate de martori, peste 60 de persoane (o parte dintre aceștia fiind propuși de părțile din cauză);

- ca urmare a audierii unor martori, părțile au făcut, în mod repetat, cereri de audiere a altor persoane;

- s-a cerut declasificarea, de către cinci instituții publice, a unor documente care au legătură cu cauza, clasificate ca secret de stat sau secret de serviciu;

- declasificarea acestor documente s-a realizat, parțial, abia în decembrie 2017 și în ianuarie 2018. În prezent, în cauză sunt în curs de desfășurare acte de urmărire penală.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?