Dinamo a învins pe FC Timişoara cu 3-1 şi rămâne favorită la titlu

 
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Dinamo a învins, duminică, FC Timişoara, cu scorul de 3-1, în etapa a 31-a a Ligii I, după un meci în care a fost condusă din minutul 10, dar a revenit printr-o dublă a lui N'Doye şi un gol al lui Niculae. Victoria îi menţine pe "alb-roşii" în fruntea clasamentului, cu trei etape înainte de finalul campionatului.


Prima repriză a fost una disputată într-un ritm extrem de alert, asta şi datorită faptului că FC Timişoara a deschis rapid scorul, prin Gigel Bucur.

După gol, bănăţenii au devenit mai prudenţi şi au permis adversarului să se năpustească spre poarta lui Pantilimon, care a intervenit, însă, foarte bine în faţa lui Dănciulescu (11) şi N'Doye (12). Totuşi, Timişoara ar fi putut face 2-0 când Magera a scăpat singur spre poartă (15), dar Matache a ieşit din careu şi a blocat mingea cu corpul.

Încet, încet dinamoviştii s-au trezit din pumni şi s-au aşezat tot mai bine în teren. N'Doye a expediat două "trasoare" de la distanţă care i-au pus serioase probleme lui Pantilimon pentru ca tot el să aducă egalarea, în minutul 39, cu un şut la firul ierbii, de la 30 de metri.

"Câinii" nu s-au mulţumit cu un rezultat egal la pauză şi au presat în continuare, iar în minutul 45, chiar înainte de pauză, Marius Niculae a marcat pentru 2-1, cu capul, de lângă Latovlevici şi profitând de faptul că portarul alunecase.

Ritmul nu s-a domolit nici la reluare, iar gazdele, obligate să câştige pentru a nu ceda primul loc în clasament Unirii Urziceni, au punctat rapid pentru 3-1. N'Doye, omul meciului pentru Dinamo, a reuşit dubla transformând un penalty acordat de centralul Alexandru Tudor după ce Dănciulescu a fost faultat în careu de Bădoi.

Ritmul s-a mai domolit după cel de-al treilea gol al dinamoviştilor, care au gestionat foarte bine avantajul, în timp ce jucătorii lui Gabi Balint au fost incapabili de o reacţie fermă şi promptă.

Abia spre finalul meciului Gigel Bucur, cel mai bun om al oaspeţilor, a reuşit să colaboreze cu Parks, care a creat două faze periculoase în careul gazdelor, în timp ce Dinamo ar fi putut marca şi golul patru, prin Dănciulescu (79), blocat însă de Pantilimon.

Pe final, Stelian Stancu a mai încercat să reducă din diferenţă cu un şut de la distanţă, dar Matache a respins, iar scorul a rămas 3-1.

Dinamo continuă să fie lider în Liga I, cu 65 de puncte, în timp ce FC Timişoara rămâne pe 3, cu 58 de puncte.

Caseta tehnică:

DINAMO - FC TIMIŞOARA 3-1 (N'Doye 39, 49-penalty, Niculae 44 / Bucur 10)

Dinamo: Matache - Scarlatache, Moţi, Tamaş, Simao - Ze Kalanga (Vranjkovic 61), N'Doye (Mitea 89), Ad. Cristea, Boştină - Niculae, Dănciulescu (Niculescu 80). Antrenor: Mircea Rednic.

FC Timişoara: Pantilimon - Bădoi, Luchin, Nibombe (Parks 46), Latovlevic - St. Stancu, Cisovski, Borbely, Curtean (Maxim 60) - Magera (Abiodun 83) - Bucur. Antrenor: Gabi Balint.

Cartonaşe galbene: Tamaş 65, Niculescu 82

Arbitri: Alexandru Tudor - Cristian Nica, Aurel Oniţa

Stadion: Dinamo; Specatori: 14.000.

Vezi aici cum s-a desfăşurat meciul Dinamo - FC Timişoara, scor 3-1.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?