Dezastru la Arad! Zeci de persoane evacuate din cauza inundațiilor

 

Câteva zeci de gospodării au fost inundate, luni seara, în 2 localități din zona de deal și munte din nordul județului Arad, după ce în zona a fost sub cod roșu de ploi torențiale. Apa pe străzi a ajuns chiar și la 80 de cm, iar pentru a preveni eventual tragedii chiar și mai mari, autoritățile au decis să evacueze 5 persoane și să deconecteze de la curent un sat întreg.

Inundaţiile s-au produs în zona Sebiş-Moneasa, pentru care, în cursul serii de luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a emis un mesaj RO-ALERT, după ce meteorologii au anunţat cod roşu de precipitaţii abundente.

Ploile torenţiale au afectat mai multe localităţi din zonă, însă în două dintre acestea - Dezna şi Buhani, au fost inundate aproximativ 50 de gospodării.

Pompierii au rămas în zonă toată noaptea, iar astăzi, situația va fi revaluată pentru a se vedea dacă este nevoie de suplimentarea forțelor de intervenție.

Detalii pe Realitatea de Arad



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?