Descoperire uimitoare făcută de arheologi la Sarmisegetuza Regia. Se ştia de ea încă din `89

Arheologii au descoperit o alee antică, ramificație a celebrului drum pavat din Sarmizegetusa Regia și un construcție misterioasă, despre a cărei existență nu s-a știut până în prezent. 

"Am început săpăturile pe Terasa a IX-a, deasupra zonei sacre, care s-a soldat cu descoperirea unor monumente interesante. Este vorba în primul rând de reidentificarea unei alei pavate de care se știa încă din 1989, și noi am continuat cercetarea ei, rezultatele cercetărilor fiind promițătoare. De asemenea, am găsit fundațiile unui edificiu din piatră, căruia în anii următori o să reușim să îi precizăm planul, în condițiile în care suntem doar la început în cercetarea lui. Materialul arheologic este pe măsură, este divers și destul de bogat: ceramică pictată, vârfuri de săgeți, o daltă, o fibulă”, a declarat prof. univ. Dr. Gelu Florea, coordonatorul șantierului arheologic.

Aleea pavată cu dale de piatră datează din perioada dacică, iar arheologii vor stabili locul de unde a fost extras materialul, o ipoteză fiind vechea carieră de calcar a dacilor, de la Măgura Călanului. Aleea antică reprezintă o ramificație a drumului pavat din Sarmizegetusa Regia, această ramură ducând spre terasa a IX-a. "Terasa, în forma ei actuală, pare supraînălțată în momentul în care această cale pavată a ieșit din uz. În anii următori o vom dezveli în întregime și, ceea ce e mai interesant, dacă vom avea noroc, să găsim și înspre ce ducea. Noi bănuim că la capătul unui asemenea drum pavat trebuia să se afle ceva important", a declarat istoricul Gelu Florea.

Sursa 

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?