Descoperire fantastică. Submarinul pierdut al lui Hitler, găsit în adâncurile Mării Negre

 

Un submarin nazist a fost descoperit în Marea Neagră de o echipă a unei televiziuni din Turcia, care filma un documentar. 

Descoperire importantă în Marea Neagră. Este vorba despre epava unui submarin german care făcea parte din ”flota pierdută a lui Hitler”, distrusă în urmă cu 70 de ani.

Epava a fost găsită la 40 de metri sub apă în largul coastei turce, în apropiere de Agva, la aproximativ 100 de kilometri distanţă de Istanbul.

Descoperirea a fost făcută de o echipă a televiziunii de stat din Turcia, care filma un documentar. Şase submarine au fost trimise de Hitler în România pe bucăți şi au fost asamblate în portul Constanța.

Acestea ar fi trebuit să îi oprească pe sovietici în zonă, în Al Doilea Război Mondial, în condiţiile în care Turcia nu permitea trecerea vaselor de război prin strâmtoarea Bosfor.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?