Deputatul "mitralieră", odă pentru Dragnea, atac la Firea şi Stănescu

Cătălin Rădulescu, cunoscut şi drept "deputatul mitralieră", intervine în conflctul dintre Liviu Dragnea şi Gabriela Firea printr-o scrisoare deschisă, de tip omagiu adus liderului PSD. "Liviu Dragnea are principii de la care nu abdica, Liviu Dragnea e un mare patriot, ține la oameni, repara nedreptăți, nu e trădător de neam," scrie deputatul, care-şi anunţă şi detrminarea de a merge alături de el "până la capăt". În a doua parte a scrisorii, Rădulescu îi atacă pe Gabriela Firea, dar face trimiteri şi la vicepremierul Paul Stănescu.



Prima jumătate a scrisorii lui Cătălin Rădulescu trece în revistă realizările şi calităţile lui Liviu Dragnea. "Am intrat în Parlamentul României în 2012 , și apoi în 2016 , pentru că am crezut în capacitatea de bun strateg , de bun organizator și mai ales de bun român a lui Liviu Dragnea. (...) Liviu Dragnea are ca fiecare dintre noi defecte: greșește de multe ori atunci când își alege echipa sau prietenii , atunci când propulsează și susține în funcții persoane care apoi trădează , atunci când crede într-un strâns de mâna sau în negocieri, atunci când crede în cuvântul unora sau altora, atunci când alege soluții de compromis în locul soluțiilor radicale pentru trădătorii sau securiștii acoperiți din partid , sau chiar atunci când la presiunea unor președinți de organizații acceptă persoane cu o slabă expertiză în anumite funcții importante."

După oda închinată lui Liviu Dragnea şi a PSD sub conducerea lui, Cătălin Rădulescu trece la subiectul propriu-zis al scrisorii, răfuială cu primarul general Gabriela Firea, dar şi cu unii colegi de partid.

"Am văzut în ultima săptămâna , un atac mizerabil atât din partea unei doamne , care acum vorbește dintr-o calitate dobândită tocmai datorită unuia din defectele lui Liviu Dragnea , cât și din partea unor colegi de partid. (...) Știu, pe unele vă pun soții (care au dosare la DNA și au furat vapoare), pe alții soțiile (că doar vor să devină doamne bogate ,din casnice). (...) voi credeți că acțiunea jandarmilor de a apăra guvernul (din care și unul, viceprim-ministru face parte) PSD-ului, din care și voi faceți parte, a fost una abuzivă."

Scrisoarea lui Cătălin Rădulescu se încheie prin disocierea de cei care, în opnia sa, au "trădat". "Ăștia sunteți voi ? Ați ajuns unde sunteți numai și numai datorită partidului și a celui care a crezut în voi, Liviu Dragnea . Sunteți o rușine pentru noi ceilalți!"

sursă foto: ziaruldearges.ro

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?