"Deputatul mitralieră", la Poliţie. Vrea celulă de criză la MAI, după ce i s-a furat maşina

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis și Mitralieră, face din nou vâlvă în fața camerelor de filmat. Prezent la poliție pentru a afla date despre mașina sa de lux furată, social democratul vrea celulă de criză la Ministerul de Interne pentru mașinile dispărute. 



”Eu eram sigur că nu se poate sparge, această mașină. Are portbagajul electric. Dacă mergeți acolo, o să vedeți 20 de mașini, inclusiv Range Rover, vreo trei sau patru. Și polițiști au spus că nu s-a furat nicio mașină în acea zonă. La zece seara am ajuns acasă, stau înntr-un apartament închiriat, iar la zece dimineața am ieșit din bloc și am descoperit că mașina nu mai era în parcare”, a spus parlamentarul în noiembrie, arătând că este o mașină de lux, care valorează 140.000 sau 150.000 de euro, a fratelui său, care a fost luată în leasing.

Potrivit lui Rădulescu, reprezentantul Range Rover i-a spus, și a transmis și anchetatorilor de la Poliție, că a vândut 20.000 de astfel de mașini și nu s-a furat niciuna.

”Importatorul a spus că această mașină are sisteme făcute pe comandă, nu poți intra în mașină, fără telecomandă, nu se poate porni motorul. Al doilea lucru, dacă cineva sparge geamul, intră în mașină, în acel moment se blochează ușile și începe alarma. La mine nu este spart nici geamul și nici nu a pornit alarma”, a arătat el. Potrivit deputatului PSD, reprezentanții Range Rover ”au dedus că singurul sistem este foarte sofisticat pe care de obicei îl folosesc serviciile secrete”.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?