"Tocmai pentru această smerire a Duhului Sfânt de a locui încă o vreme în materia moaștelor. Atât de mult s-au îndumnezeit sfinții, încât s-au făcut locaș Duhului Sfânt și Acesta nu S-a mai despărțit de ei. În anii dualismului austro-ungar o fost trimis într-un sat din Ardeal o comisie, care să analizeze taina unei icoane care izvora Mir. Au cercetat polițiștii, medicii, chimiștii. La final, pompos și mândru de sine, șeful comisiei a arătat că privită din toate punctele de vedere icoana nu e decât un tablou. Un copil a întrebat dacă au privit-o și din genunchi. Așezați, mai de voie mai de nevoie, în genunchi oamenii comisiei imperiale au amuțit. Așa se vedea Mirul curgând. Nu, nu este un îndemn la modul lui „crede și nu cerceta”. Ci crede ca cercetarea să te ajute să crezi. Biserica nu obligă pe nimeni la acte de închinare la moaște. Efortul ei este chiar de a da conținut unei atari gest liturgic. Ne cere să împlinim pilda vieții celor pe care-i pomenim. Atât. Și nu e puțin. Zilele trecute un copil din Siria, creștin, a fost ucis prin tăierea gâtului de un fundamentalist. În timp ce i se tăia gâtul pruncul a zis, și sunt consemnate cuvintele sale, „am să te spun lui Hristos ce-mi faci”! La întâlnirea cu moartea rămâne fidel Celui Înviat. Nu cu sloganuri pe tricou, nici cu dezbateri culturale în fața camerelor de luat vederi în studiouri cu aer condiționat și cafeluța pe masă. Ci în praful stropit cu propriul lui sânge. E interesant cum o media organizată să provoace idolatrii de închinare (ideologice, de modă, de cultură) este batjocoritoare tocmai la adresa închinării la moaște. Sigur că excesul dăunează chiar închinării. Fie să aflăm echilibrul în toate gesturile noastre", afirmă părintele Constantin Necula, pentru turnulsfatului.ro.
De ce se închină ortodocșii la moaște
