Crin Antonescu: România ar putea avea un Guvern, imediat, care să rezolve problema bugetului

 
Foto: wordpress.ro
Foto: wordpress.ro
Crin Antonescu aflat în turneu electoral la Arad a vorbit despre întâlnirea cu fondul Monetar Internaţional. "Am avut o întâlnire cu delegaţia Fondul Internaţional Monetar. Dânşii au prezentat variantele: fie reluarea discuţiile după alegeri, în ianuarie, fie Fondul ar putea înainta un miliard dacă bugetul ar fi adoptat şi o serie de legi care au fost negociate vor intra în vigoare până în decembrie."

"Poziţia noastră a fost simplă. Din punctul nostru de vedere prima condiţie aceea de exista un Guvern cu depline puteri care să înainteze un proiect de buget, pe care să-l dezbatem de urgenţă, s-a realizat", a declarat Crin Antonescu.

"Am făcut acum mai bine de o lună o propunere pentru desemnarea unui prim ministru, susţinut de majoritate, deci România ar putea avea un guvern imediat care să poată să rezolve acestă problemă. Am cerut Guvernului Boc când era întreg, să declanşeze demersurile unui proiect de buget pentru dezbaterea lui în parlament. Nu a făcut acest lucru, l-a întârziat,  noi nu avem nici un vină responsabilitatea e a acelui Guvern", a spus candidatul la preşedinţie.

"Responsabilitatea e a preşedintelui Băsescu care refuză de mai bine de o lună o soluţie degajată a unei majorităţi şi pe care noi i-am propus-o în persoana lui Klaus Johannis",a spus Crin Antonescu.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?