Cine îi ia locul lui Cristian Lazăr la Parchetul General

 

Ioan Şandru a fost delegat luni, de Secţia pentru procurori a CSM, în funcţia de adjunct al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General. Şandru a preluat funcţia lui Cristian Lazăr, cel care s-a ocupat de dosarul familiei Iohannis.



Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a domnului
procuror ŞANDRU IOAN, începând cu data de 10.01.2019, până la ocuparea funcţiei în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni”, se arată în decizia procurorilor CSM, de luni.

Ioan Şandru a preluat funcţia procurorului Cristian Lazăr.

Cristian Lazăr, de la Parchetul General, cel care a instrumentat dosarul familiei Iohannis, îşi va continua activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, la cererea sa, potrivit unei hotărâri pronunţate de CSM în luna octombrie. Cristian Lazăr a fost numit procuror-şef adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 2015, prin decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis, pentru o perioadă de 3 ani, mai arată CSM în hotărârea menţionată, iar la finele lunii decembrie i-a expirat mandatul.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?