Cine este pictorul român de 37 de ani care vinde un tablou cu 1,7 milioane euro

Pictorul român născut în 1977 la Baia Mare
Pictorul român născut în 1977 la Baia Mare

Unul dintre tablourile realizate de tânărul pictor român, Adrian Ghenie, a fost vândut, luni, la Londra, cu suma de 1.426.500 de lire sterline, echivalentul a 1.778.422 de euro.



Tabloul "The Fake Rothko" a fost vândut în cadrul unei licitații organizată de casa Sotheby's, iar suma obținută este de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti, care au evaluat lucrarea la 250 – 350.000 de lire sterline, potrivit mediafax.ro.

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.

Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

Tabloul său "Regele" a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro. Totodată tabloul "Dr. Mengele 2" a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby's, după cum informa la momentul respectiv casa de licitaţii Artmark.

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul "Georges Pompidou". Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

În luna iunie, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român Adrian Ghenie, considerat un reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

Potrivit The Independent, picturile lui Arian Ghenie sunt expresive în modul de realizare. Acesta alege să nu utilizeze instrumente tradiţionale, optând în realizarea lucrărilor sale pentru un cuţit de paletă şi pentru stencil. Nu se vede pe nicăieri în studioul său vreo pensulă.

"Nu poţi picta asta (lucrările lui, n.r.) cu o pensulă. Este doar rezultatul unui accident. Totul este un accident. Foarte puţine lucruri sunt de fapt pictate", spunea pentru The Independent Adrian Ghenie.

Potrivit The Independent, picturile lui au un aspect îngrijit, însă, când te apropii de ele, poţi observa elementele neaşteptate şi spontaneitatea pe care le implică acestea. "Ceva este aplicat pe o suprafaţă, care poate distruge respectiva suprafaţă, însă, dacă nu o distruge, se poate transforma totul în ceva bun. Jumate-jumate. Este un moment ca o ruletă rusească", afirma artistul român.

Pe de altă parte, cotidianul britanic remarca faptul că, pentru Ghenie, nimic nu este garantat. Modul în care acesta a fost crescut l-a pregătit pentru ce este mai rău. "Am crescut cu mentalitatea că regula este să pierzi şi câştigul este strania excepţie", spunea Adrian Ghenie.

Publicaţia britanică The Independent l-a portretizat pe Adrian Ghenie în contextul în care o expoziţie a acestuia, intitulată "Golems", a fost vernisată pe 12 iunie la galeria Pace din Londra, unde poate fi vizitată până pe 26 iulie.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

2 -3
sebastian
02 Jul 14:44
Niste oribilitati. Cum ar putea cumpara cineva ce face acest om, ca artist nu prea cred ca e. Daca dormi cu o panza de-a stimabilului deasupra patului .. ai cosmaruri..
Răspunde
3 -1
whitezombie
02 Jul 15:35
4 Arta trebuie sa starneasca emotii, altfel nu e arta. Din pacate, arta moderna se concentreaza doar pe starnirea uimirii. NU ai idei, nu stii cum sa faci arta care sa imbogateasca mintea si sufletul oamenilor? NU-i nimic, socheaza-i, uimeste-i si ...atat. Daca reusesti sa faci bani din asta, BRAVO! Inseamna ca ti-ai gasit publicul de idi-oti. Din fericire, sunt multi.
Felicitari sincere pictorului pentru adaptarea la lumea prezentului.
0 0
Dracula
02 Jul 19:20
4 Asta înseamnă să fii paralel cu pictura și să dai de oameni proști, plini de bani. Așa ceva fac și eu, oricând. Dobitocii care ți-au dat minus mă pot contacta și le fac tabloaie de-astea căcălău, la a zecea parte de preț. Că și eu vreau s-o duc bine.
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?