Ce spun procurorii despre decesul lui Ilie Gâzea, cel care a murit după ce a inhalat gaze

 

În cursul acestei zile, la morga Spitalului Județean de Urgență din Alexandria a fost efectuată necropsia lui Ilie Gâzea, protestatarul care a decedat la 9 zile după ce a inahalat gaze în Piața Victoriei.



Soția lui Ilie Gâzea a declarat că nu crede că se va face dreptate în cazul acesta și a povestit cu lacrimi în ochi despre personalitatea soțului său, alături de care a stat vreme de 40 de ani: „Nu mai pot. Sunt slăbită și mă doare peste tot. Nu cred că se va face dreptate, nu se va face! După toate astea, nimeni n-o să mai vorbească. Soțul meu lupta pentru dreptate, pentru copii, pentru ca cei care rămân să fie măcar ei liberi și să vorbească liber. El pentru asta a luptat. Nu i-a fost frică. Și dacă murea, lui nu-i era frică. Exact cum a făcut acum.”

Deși au fost chemați la morga din Alexandria de la ora 9.30, cadavrul a fost predat familiei îndoliate aproape de ora 15.00, timp în care soția lui Ilie Gâzea a așteptat într-o stare pronunțată de durere psihică, într-un soare dogoritor. Se pare că asta s-a întâmplat, pentru că autopsia a fost supervizată de niște observatori din partea Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”.

Medicul care l-a tratat pe Ilie Gâzea, Rareș Livius Corbu, ne-a povestit cum a decurs spitalizarea lui Ilie Gâzea: „În momentul în care s-a internat ne-a povestit că a avut niște afecțiuni cardiace și hematologice, dar nu am avut documente scrise. Adică el nu urma tratamente regulate, standardizate. El a venit la noi cu hemoragie digestivă superioară. Colega mea a încercat să ia legătura cu spitalul Floreasca, dar atunci nu aveau locuri. A așteptat și ea să fie mai liber. I-am făcut endoscopie de urgență, am găsit niște cauze. E un sindrom emetizant, Mallory-weiss. Am scris în foaia de observație. Noi știm acum că el a fost expus la gaze. Noi nu am știut atunci asta, pentru că nu ne-a spus nimic, nici el, nici familia. Acum, practic, medicina legală stabilește. Eu chiar nu pot să-mi dau cu părerea… Acum va stabili medicina legală. Eu nu sunt obtuz, dar nici nu vreau să mă aventurez în explicații.”

Procurorul de caz, Daniela Rădoi, ne-a declarat la finalul autopsiei că momentan este imposibil de stabilit dacă există o conexiune între inhalarea de gaze lacrimogene și complicațiile care au intervenit la nivelul stării de sănătate a lui Ilie Gâzea. Cel puțin, nu până la finalizarea raportului toxicologic: „În calitate de procuror de caz, vă pot spune că ieri pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman a fost înregistrat dosarul penal privind moartea suspectă a lui Gâzea Ilie din municipiul Turnu Măgurele. S-a început urmărirea penală in rem și organele de poliție au fost delegate să efectueze anumite acte de urmărire penală. Astăzi a fost efectuată autopsia, la autopsie au participat și observatori din partea Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici. Aceștia au solicitat acordul procurorului de caz pentru a participa. Mi s-a părut de bun augur. Am înțeles că autopsia s-a derulat în condiții normale. Momentan, nu avem rezultatele raportului de necropsie, deoarece este imposibil ca într-un timp atât de scurt să avem rezultatele. S-a dispus efectuarea unui examen toxicologic, tocmai pentru a se scoate în evidență dacă în organismul cadavrului existau anumite substanțe. Examenul toxicologic durează de obicei o perioadă mai lungă de timp, deci în momentul de față ne aflăm în imposibilitatea de a vă aduce la cunoștință care a fost cauza decesului.”

 Realitateadeteleorman.net

 

Foto: Andreea Balaurea

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Bracon Ioan
21 Aug 21:52
GAZEA Ilie, ce ghinion a avut, a venit cu diaspora si nu s-a mai intors, a venit de veci. Dumnezeu sa-l ierte, ca cuminte om, pasnic si supus jandarmilor.
Răspunde
0 0
Groza
21 Aug 19:14
Cei de la butoane nu vor musca precum cu Andrei Frumusanu si Aurica Crainiceanu.Vor lua toate masurile sa iasa basma curata.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?