Ce a uitat să spună premierul Dăncilă la bilanțul de 6 luni

 

Bani avem, investiţii sunt din belșug, iar la fonduri europene suntem campioni. Aşa se vede România de la Palatul Victoria, după 6 luni de guvernare a cabinetului Dăncilă. Premierul şi-a prezentat al doilea bilanţ de şef de Cabinet. "3,1 miliarde de lei sunt în plus la buget", se laudă Viorica Dăncilă. Și la colecta de lână suntem campioni.

Premierul Viorica Dăncilă a uitat să prezinte câteva aspecte esențiale la prezentarea bilanțului la șase luni: nu a vorbit nimic despre inflația record, ZERO kilometri de autostradă, explozia ROBOR, datoria publică și deficite (bugetar, de cont curent, comercial), sau despre faptul că moneda EURO a atins în câteva rânduri un maxim istoric.

Inflaţia, spre exemplu, a urcat în luna mai 2018 la 5,4% faţă de anul trecut, înregistrând un record al ultimilor cinci ani, iar România deține recordul scumpirilor în UE cinci luni la rând.

Moneda europeană a atins de mai multe ori un mexim istoric în raport cu leul, trecând de valoarea de 4,66 lei. Indicele ROBOR la trei luni, care surprinde scumpirea creditelor în lei cu dobândă variabilă, a spart toate barierele, urcând la 3,41% de la 2,05% la început anului.

Codul Fiscal a fost modificat de peste 120 de ori in timpul mandatului Vioricai Dancila

Și fostul ministru al Finanţelor din guvernarea Ponta, Ioana Petrescu, a trecut în revistă omisiunile bilanțului la 6 luni: inflaţie, dobânzi, curs şi deficit bugetar, care sunt acum mult mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Viorica Dancila a prezentat bilantul guvernarii. A uitat sa mentioneze niste "realizari":

1. Deficitul bugetului general consolidat a explodat la 8 miliarde de lei in primele 5 luni ale anului, fata de doar 2 miliarde de lei in aceeasi perioada a anului trecut. Adica este de 4 ori mai mare!

2. Inflatia era de 5,4% in iunie 2018 fata de 4,3%, cand a preluat Dancila guvernarea. Rata inflatiei a crescut cu 25% de la inceputul anului.

3. Indicele ROBOR, pe baza caruia se stabilesc ratele la banca, era 2,05% la inceputul lui ianuarie 2018. Azi a urcat la 3,41%, adica a crescut cu 66% fata de inceputul anului 2018. Mai pe romaneste, cei cu credite cu dobanda variabila platesc mai mult azi la banca decat plateau la inceputul lui 2018.

4. Euro era de 4,6412 la inceputul anului si acum a crescut la 4,6512. Adica romanul da mai multi bani la banca daca are credite in euro decat dadea la inceputul mandatului Vioricai Dancila.

5. Codul Fiscal a fost modificat de peste 120 de ori in timpul mandatului Vioricai Dancila, bulversand total mediul de afaceri. Impozitarea contributiilor pentru cei cu activitati independente s-a schimbat in mijlocul anului fiscal cu aplicabilitate in acelasi an fiscal! S-a promis eliminarea formularului 600, dar de fapt, informatiile pe care le dadeai Fiscului pe formularul 600, le dai acum pe un alt formular. Comasare nu inseamna eliminare! Firmele cu cifra de afaceri sub 1 milion de euro au inceput anul fiscal crezand ca vor plati 1% impozit pe cifra de afaceri. Legea s-a modificat si acum ar putea plati impozit pe profit. Modificarea se aplica incepand cu anul curent. Cum sa mai faca o firma un plan de afaceri in aceste conditii?

6. Legea Pensiilor nu a fost publicata spre dezbatere publica pe 15 iulie, cum se lauda Olguta Vasilescu. A mai dat ministrul muncii o lege, cea a salarizarii unitare, pe care nu a dezbatut-o cu specialistii si am vazut cum a iesit!

Viziunea PNL: România a fost izolată internațional, PSD-ALDE a 

Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte PNL, a transmis un comunicat de presă în care menționează că în bilanțul lui Dăncilă nu se vorbeşte nimic despre cum PSD-ALDE vrea să pună mâna pe Justiţie și cum România a fost izolată pe plan internațional.

"În acest bilanţ nu se vorbeşte nimic despre cum PSD-ALDE vrea să pună mâna pe Justiţie. Nu se arată cum România a fost izolată pe plan internaţional. Nu se aminteşte cum tot încearcă PSD-ALDE să naţionalizeze Pilonul II de pensii. Guvernul Dăncilă a uitat că doar anul acesta 80.000 de elevi au ieşit din sistemul educaţional fără o diplomă. A uitat să amintească despre creşterea preţurilor la alimente, utilităţi şi nu a spus nimic de creşterile record ale dobânzilor la credite. Nu a pomenit nimic nici despre îndatorarea statului de pe pieţele externe. PSD a promis 350 de km de autostrada până în 2020, însă a inaugurat doar 15 km în 2017 - adică 4,2% şi aceştia contractaţi de guvernările anterioare!

Guvernul Dăncilă să spună ce a făcut pentru oamenii cinstiţi! Pentru Dragnea ştim ce a făcut: comisii şi comitete de anchetă prin Parlament, scandal şi circ în presă, OUG-uri şi proiecte de legi neconstituţionale sau care vin să slăbească justiţia din România. Guvernarea Dăncilă a devalizat bugetele primăriilor şi ale companiilor de stat profitabile. Acum vrea să-i ierte pe rău-platnici şi să dea un semnal: "cine încalcă legea şi nu plăteşte la timp taxele - poate fi iertat/netaxat". A promis 8 spitale regionale şi unul metropolitan, iar astăzi s-a făcut că a uitat de această promisiune. A promis 2500 de creşe şi grădiniţe - şi ele au rămas doar pe hârtie. A amânat şi adoptarea legii pensiilor pe care o lasă în grija următoarelor guverne.

Cum poate Primul-ministru să facă un bilanţ al guvernării - dacă nu a făcut nimic în ultimele 6 luni decât să fie "ne-conflictuală" şi să execute ordinele date de cuplul condamnat penal Dragnea-Vâlcov?", a spus oficialul PNL.

Să nu uităm: încercările de a le fura românilor banii din Pilonul II de pensii

Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) vine cu noi elemente care au fost omise din bilanțul Vioricăi Dăncilă:

"Prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat astăzi o farsă mediatică pe care a numit-o 'bilanţ după 6 luni de guvernare'. S-a grăbit să prezinte o propagandă electorală pe post de bilanţ în avans, cu 6 zile înainte de împlinirea a 6 luni de guvernare, tocmai de teama de a nu prezenta altcineva înainte un bilanţ real de guvernare.

Iată ce trebuia să cuprindă prezentarea de astăzi a prim-ministrului Dăncilă:
- inflaţie-record a ultimilor 5 ani, de 5,4% în luna iunie, generată de politicile populiste ale Guvernului bazate pe încurajarea consumului şi lipsa reformelor. Înseamnă că oamenii îşi permit mai puţine lucruri cu aceiaşi bani faţă de acum 6 luni, nivelul de trai al majorităţii românilor a scăzut în guvernarea Dăncilă.



- Inflaţia-record a generat şi o creştere record a indicelui ROBOR în baza căruia se calculează rata creditelor la dobânzile variabile în lei. Chiar astăzi, indicele a atins cel mai mare nivel din ultimii 4 ani jumătate, de 3,41%. Din cauza acestei creşteri, românii plătesc şi cu 100 de lei mai mult în fiecare lună la creditele bancare.

- Un alt record negativ al Guvernului Dăncilă este creşterea deficitul bugetar. Executivul s-a împrumutat masiv în numele românilor anul acesta, astfel că deficitul bugetar a crescut de 4 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 2,2 miliarde de lei, la 8,14 miliarde de lei. Creşterea veniturilor cu care s-a lăudat astăzi prim-ministrul Dăncilă nu valorează nimic atât timp cât cheltuielile au crescut şi mai mult, cu 19 miliarde de lei în doar 5 luni, şi a generat un deficit de patru ori mai mare. Acest deficit înseamnă că Guvernul a făcut datorii în numele nostru, datorii pe care tot noi le vom plăti mult după ce acest guvern nu va mai fi în funcţie. Din cauza creşterii deficitului, România este subiectul procedurii privind abaterea bugetară semnificativă din partea Consiliului UE. Astfel, dacă România nu reduce semnificativ deficitul bugetar până la finalul anului, riscă să intre în procedura de deficit excesiv şi să fie sancţionată inclusiv cu suspendări de fonduri europene.

- Din cauza inflaţiei şi a deficitului, Guvernul a îndepărtat România de zona euro. Ţara noastră mai îndeplineşte doar unu din cele cinci criterii principale de aderare la zona euro, conform Raportului de convergenţă privind zona euro publicat în mai de Comisia Europeană. În 2016 îndeplineam trei din cele cinci criterii.

- Economia frânează din cauză că Guvernul nu a făcut investiţii şi nu a aplicat reformele necesare. Prognozele Comisiei Europene şi ale Comisiei Naţionale de Prognoză arată că anul acesta vom avea o creştere economică de doar 3,9% faţă de 7% în 2017.

- Guvernul Dăncilă are o absorbţie slabă a fondurilor europene. Astfel, România a atras doar 3,5 milioane de euro din cele 4,37 de miliarde de euro fonduri europene de care beneficiază ţara noastră pentru reducerea şomajului în perioada 2014 - 2020. Actualul Guvern nu a cheltuit niciun euro din cele 302 milioane de euro fonduri europene dedicate creării de locuri de muncă în rândul tinerilor. De asemenea, din cele 6,7 miliarde de euro alocate pentru investiţii prin Programul Operaţional Regional, Guvernul Dăncilă a absorbit doar 34 de milioane de euro. În acest ritm vom avea sigur dezangajări de fonduri europene până la finalul anului.

- Zero kilometri de autostradă au fost inauguraţi în 2018, deşi România beneficiază de fonduri europene nerambursabile în valoare de 5,1 miliarde de euro tocmai pentru investiţii în transporturi.

- Dacă măsurile economice sustenabile au lipsit de pe agenda de priorităţi a Guvernului Dăncilă, prioritatea zero a Executivului s-a dovedit a fi slăbirea justiţiei şi a luptei anticorupţie. A cerut revocarea procurorului-şef al DNA, deşi Consiliul Superior al Magistraturii, instituţie abilitată să evalueze activitatea judecătorilor şi procurorilor, a avizat negativ procedura de demitere. Guvernul condus de Dăncilă a sprijinit, totodată, modificările la Legile justiţiei prin care este slăbit actul justiţiei, iar abuzul în funcţie este aproape dezincriminat. Şi în acest caz, Comisia de la Veneţia, organismul european abilitat să se pronunţe în chestiuni ce ţin de stat de drept, a spus că legile nu sunt bune.

- Din cauza atacurilor la adresa justiţiei, Guvernul a anulat toate progresele realizate de ţara noastră în ultimii ani privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) al Comisiei Europene. Astfel, România nu mai are nicio şansă să scape de MCV cu actuala guvernare.

- Guvernul Dăncilă dovedeşte o slabă pregătire a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene care va începe la 1 ianuarie 2019. Calendarul Reuniunilor ministeriale din timpul Preşedinţiei UE propus de Guvern este unul lipsit de viziune. În loc să organizeze reuniuni în toate marile oraşe ale României, să deschidă toată ţara către Europa şi, totodată, să aducă Europa mai aprope de oameni, Guvernul a decis ca toate reuniunile să se organizeze la Bucureşti, între zidurile Casei Poporului. De asemenea, nu vedem de la Guvern o estimare de buget a preşedinţiei şi nici o strategie clară de comunicare privind acest eveniment cu o importanţă fără precedent în istoria recentă a ţării noastre.

- Prim-ministrul Dăncilă s-a remarcat prin prestaţii la limita ridicolului la întâlnirile bilaterale pe plan extern, făcând ţara de râs aproape de fiecare dată când a reprezentat România. Mai grav este că a compromis eforturi de zeci de ani ale diplomaţiei române susţinând mutarea Ambasadei României din Israel la Ierusalim, fără să existe un consens în acest sens cu toţi factorii de decizie din ţară şi fără să ţină cont de interesele României din regiune.

- Pe lista bilanţului trebuie amintite: 1. încercările de a le fura românilor banii din Pilonul II de pensii, 2. propunerea de amnistie fiscală prin care Guvernul PSD - ALDE vrea să-şi scape datornicii de obligaţiile la bugetul de stat, 3. eşec în a prezenta un program coerent de evenimente cu prilejul Anului Centenarului şi 4. eşecul numit Fondul Suveran de Investiţii, o propunere populistă a Guvernului care a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României.

Tot acest bilanţ ruşinos poate să ducă la o singură concluzie, anume, că, după 6 luni de mandat, Guvernul Dăncilă trebuie să-şi dea demisia".

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Dan
23 Jul 17:30
Scatofagilor, pofta buna !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?