Daphne Selfe s-a născut la 1 iulie 1928, în localitatea Baldock, Hertfordshire, și la 22 aprilie 2014, la vârsta de 85 de ani și 295 de zile lucra ca model profesionist.
A intrat în lumea modei pe la 20 de ani, dar nu a avut prea mult succes. A urmat căsătoria cu Jim, regizor TV, cei doi având trei copii.
S-a întors în lumea modei prin anii '60, cariera sa evoluând pas cu pas, fiind solicitată să apară în diverse producții de televiziune sau filme. Prin anii '90 a apărut într-o reclamă pentru Stannah Stairlifts (companie britanică de ascensoare) — ''Stan, la primul etaj, te rog!'
Redescoperirea sa ca fotomodel a venit în 1998, la un an de la moartea soțului său, pe când împlinise 70 de ani. A fost angajată de Agenția ''Red or Dead'' pentru un spectacol în cadrul London Fashion Week și, dintr-odată, Daphne apărea pe coperta ''Vogue''.
Cariera sa de fotomodel de peste 60 de ani a inclus apariții atât pe podium, cât și în filme publicitare, pentru Dolce & Gabbana, Gap, Nivea, Olay, Tata-Naka și Michiko Koshino.
De asemenea, a apărut pe coperțile celor mai faimoase reviste dedicate femeilor, precum ''Vogue'', ''Marie Claire'', ''Vanity Fair'' și pozând pentru unii dintre cei mai apreciați fotografi din fashion: Mario Testino, Nick Knight și David Bailey.
Din 2014, este imaginea campaniei "Dare to Wear", inițiată de Trafford Centre din Manchester.