Când se va opri incendiul din California. Previziunile sunt cutremurătoare

 
Când se va opri incendiul din California. Previziunile sunt cutremurătoare 
Când se va opri incendiul din California. Previziunile sunt cutremurătoare 

Cel mai mare incendiu de vegetaţie înregistrat vreodată în California va continua să ardă până la finalul lunii august, au precizat marţi reprezentanţi ai pompierilor, în timp ce căldura şi vântul îngreunează munca a mii de echipe de intervenţie care se luptă cu cele opt focare principale de pe teritoriul statului, potrivit Reuters.

Incendiul Mendocino Complex, rezultat după ce două focare s-au unit la capătul vestic al Pădurii Naţionale Mendocino, a distrus 117.639 de hectare până marţi dimineaţă şi doar o treime din acesta era ţinut sub control, potrivit serviciului californian de luptă contra incendiilor (Cal Fire).

Acesta este unul dintre cele opt incendii de proporţii care ard necontrolat în California, unde preşedintele american Donald Trump a declarat starea de urgenţă.


Dimensiunea incendiului a depăşit-o pe cea a focarului Thomas de anul trecut, care a ars circa 114.078 de hectare în comitatele Santa Barbara şi Ventura şi a distrus peste 1.000 de construcţii.

Aproape jumătate dintre cele zece cele mai devastatoare incendii din California au avut loc în ultimul deceniu.

Focarul Mendocino Complex a ars 75 de locuinţe şi a forţat evacuarea a mii de persoane. Pompierii sperau că vor reuşi să stingă flăcările până la jumătatea lunii august, dar au decalat data până la începutul lui septembrie, potrivit unui anunţ făcut marţi.

Temperaturile ar putea urca până la 43 de grade Celsius în California de Nord în următoarele zile, iar rafalele de vânt ar putea înteţi focul, a spus un meteorolog din partea serviciului naţional de meteorologie.

Cei 3.900 de oameni care se luptau luni cu incendiul Mendocino Complex încercau să împiedice flăcările să ajungă în apropierea localităţilor Nice, Lucerne, Glen Haven şi Clearlake Oaks, a spus Tricia Austin, purtător de cuvânt în cadrul Cal Fire.

În alte regiuni din California, luni după-amiază au fost dispuse evacuări pentru cabanele din canioanele aflate în Cleveland National Forest, din comitatul Orange, după ce un incendiu a ars 283 de hectare.

Focarul Carr, care a distrus 67.582 de hectare în regiunea pitorească Shasta-Trinity, la nord de Sacramento de la izbucnirea sa la 23 iulie, era controlat în proporţie de 47%.

Incendiul a provocat moartea a şapte persoane.

''Incendiile din California sunt amplificate şi au efecte mai distrugătoare de legile proaste din domeniul mediului, care nu permit ca apa deja disponibilă în cantităţi mari să fie utilizată corespunzător'', a scris Trump pe Twitter fără să ofere dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale.

Un purtător de cuvânt al Cal Fire nu a dorit să comenteze afirmaţiile preşedintelui, dar a spus că echipele nu duc lipsă de apă pentru a lupta cu flăcările.

Activişti din domeniul mediului şi unii politicieni spun că intensitatea acestui sezonului de incendii ar putea fi legată parţial de schimbările climatice.

 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?