Bunicii aveau dreptate: uleiul de peşte, benefic pentru copii

 
Bunicii aveau dreptate: uleiul de peşte, benefic pentru copii
Bunicii aveau dreptate: uleiul de peşte, benefic pentru copii

Se pare că atunci când bunicii noştri ne explicau că trebuie să luăm ulei de peşte pentru a fi sănătoşi aveau dreptate! Acizii graşi omega 3 - grăsimi benefice care se găsesc în peşte - pot stimula sănătatea inimii în cazul adulţilor, însă un nou studiu, citat de UPI, sugerează că şi copiii pot beneficia de pe urma acestora.



În cadrul unei cercetări realizate în Australia, unor grupuri de copii li s-a administrat zilnic un supliment cu ulei de peşte sau un placebo, începând de la vârsta de 6 luni. Când au împlinit 5 ani, oamenii de ştiinţă au descoperit că talia celor care consumaseră ulei de peşte erau mai mici decât ale celor care primiseră câte un placebo. Circumferinţa mai mare a taliei este un factor binecunoscut pentru declanşarea bolilor cardiace, conform Asociaţiei Americane a Inimii.

Cercetătorii au descoperit de asemenea că băieţii care au primit suplimente cu ulei de peşte când erau bebeluşi aveau un nivel mai mic de insulină circulantă şi o rezistenţă mai scăzută la insulină la vârsta de 5 ani. Insulina este un hormon care transportă glucoza din alimentaţie în celule pentru a fi utilizată drept combustibil. Rezistenţa la insulină şi nivelurile ridicate ale insulinei joacă un rol în apariţia diabetului de tip 2.

Pentru această cercetare, condusă de Valene See de la Universitatea Australia de Vest, au fost recrutate 420 de gravide din Perth, femei care aveau un risc ridicat de alergii şi a căror alimentaţie era săracă în peşte. Bebeluşii acestora au fost repartizaţi în mod aleatoriu în două grupe care au primit zilnic, în primele şase luni de viaţă, fie 650 miligrame de ulei de peşte, fie un placebo cu ulei de peşte. Lichidul a fost administrat oral prin înţeparea capsulelor şi scurgerea uleiului în gură.

După ce subiecţii au împlinit vârsta de 5 ani, oamenii de ştiinţă au prelevat mostre de sânge şi au măsurat circumferinţa taliei a 165 de copii cărora le-a fost administrat ulei de peşte şi a 157 de copii care au primit placebo.

Circumferinţa taliei copiilor din primul grup era cu 0,43 inci (1,09 centimetri) mai mică. De asemenea, în cazul băieţilor care au primit ulei de peşte nivelurile de insulină erau cu 21% mai scăzute, iar rezistenţa la insulină era cu 22% mai mică.

''Se pare că utilizarea uleiului de peşte poate contribui la scăderea circumferinţei taliei, un important factor de risc cardiometabolic. Însă, nu putem spune deocamdată cu siguranţă dacă acest lucru este de durată'', a declarat medicul endocrinolog Siham Accacha, care nu a fost implicat în acest studiu. ''De asemenea, nu sunt sigură de ce concluziile privind insulina îi vizează doar pe băieţi'', a adăugat Accacha, directoarea programului de diabet pediatric de la Spitalul Winthrop al Universităţii din New York.

Potrivit specialistei în nutriţie Samantha Heller de la Centrul Medical Langone al Universităţii din New York, care nu a fost implicată în cercetare, ar putea fi vorba despre o ''metodă bună'' pentru a asigura o sănătate bună a copilului. ''Cunoaştem faptul că acizii graşi omega-3 sunt importanţi în dezvoltarea creierului şi ochilor în perioada fetală, iar acest lucru i-ar putea ajuta (pe copii) să-şi dezvolte gustul pentru alimente sănătoase (peşte)", a spus Heller.

Accacha şi Heller au declarat că aceste concluzii trebuie să fie replicate în cadrul unor studii viitoare pentru a se observa efectele la 10 ani şi peste această vârstă şi dacă efectele pozitive ale administrării de ulei de peşte continuă.

Studiul a fost publicat în jurnalul Pediatrics. 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?