Bucureştenii vor fi obligaţi să-şi sterilizeze câinii şi pisicile şi să le implanteze microcipuri

 
Foto: maderatribune.com
Foto: maderatribune.com
Toţi bucureştenii vor avea obligaţia să-şi sterilizeze câinii şi pisicile şi să le implanteze microcipuri de identificare, potrivit unui proiect al municipalităţii aflat în dezbatere publică, a cărui nerespectare va fi sancţionată cu amendă de până la 700 de lei.
De asemenea, locuitorii Capitalei vor trebui să-şi înregistreze câinii şi pisicile în vârstă de peste şase luni într-o bază unică de date a Administraţiei pentru Supravegherea Animalelor fără Stăpân, direcţie care va lua locul Administraţiei pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân şi va fi denumită ASAS. 

Amenda pentru proprietarii de câini sau pisici care nu se vor prezenta pentru a le identifica şi steriliza va fi cuprinsă între 500 şi 700 de lei. Cei care vor lăsa animalele nesupravegheate pe domeniul public vor fi sancţionaţi cu amendă cuprinsă între 200 şi 400 de lei.

Potrivit aceluiaşi proiect de hotărâre, pentru a deţine un animal de casă, bucureştenii vor trebui să îndeplinească următoarele condiţii: indentificare prin microcip subcutanat, înregistrare în baza unică de date, existenţa unui carnet de sănătate şi sterilizarea oricăror animale cu vârsta de peste şase luni.

Identificarea prin microcipare a animalelor se va face de către ASAS, medicii veterinari de liberă practică având contract de prestări servicii cu această instituţie. Numărul de microcip va fi înscris în carnetul de sănătate al animalului.

În plus, datorită clinicii mobile pe care o va avea în dotare, ASAS se va putea deplasa la cerere, contra cost, pe teritoriul Capitalei, în vederea sterilizării şi/sau identificării a câinilor şi pisicilor fără stăpân pe care cineva doreşte să îi adopte. Astfel, capturarea unui câine fără stăpân va costa 30 de lei, sterilizarea - 40 de lei, identificarea cu microcip - 10 lei, iar vaccinarea antirabică - 5 lei.

Proiectul, propus de Direcţia de Protecţie a Mediului şi Educaţie Eco-Civică din Primăria Capitalei, are ca obiect, potrivit iniţiatorilor, "deţinerea şi controlul reproducţiei câinilor şi pisicilor în Municipiul Bucureşti".

Conform datelor organizaţiilor neguvernamentale, în Bucureşti sunt peste 30.000 de câini fără stăpân, concentraţi în special în zona pieţelor şi a aglomerărilor de blocuri din cartiere. Zilnic, peste 100 de bucureşteni ajung la medic muşcaţi de câini, potrivit datelor statistice ale spitalelor din Capitală.

Conform unui sondaj Gallup Romania, 70% dintre bucureşteni se declară deranjaţi de prezenţa pe străzi a câinilor fără stăpân, iar aproape 90% dintre locuitorii Capitalei sunt de acord cu sterilizarea câinilor comunitari.  

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?