Apel umanitar pentru Mihai Constantinescu! Are nevoie de sânge

 
Mihai Constantinescu 
Mihai Constantinescu 

Starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu este din ce în ce mai gravă, iar artistul are mare nevoie de sânge pentru a rămâne în viață. La Spitalul Floreasca, unde interpretul este internat, a fost făcut și un apel umanitar în acest sens, iar colegii și prietenii săi s-au unit, urmând să meargă la spital cât de curând, pentru a dona sânge.

Mihai Constantinescu se află internat în continuare, în stare foarte gravă, la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce în dimineaţa de 13 mai a suferit un stop cardio-respirator. În spital, a mai suferit încă un stop şi o hemoragie cerebrală. Până în prezent, artistul a trecut prin două intervenţii chirurgicale complicate la inimă, cea mai recentă fiind în 2017, scrie click.ro.

Starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu este gravă, iar artistul are nevoie de sânge 

Medicii sunt încă rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire, chiar dacă recent, soţia interpretului de muzică uşoară, Simona Secrier, a declarat că artistul este stabilizat și că urmează perioada de refacere. La Spitalul Floreasca, a fost făcut un apel umanitar la adresa colegilor și prietenilor artistului, având în vedere starea sa de sănătate precară: acesta are mare nevoie de sânge. O parte din colegii săi artişti s-au mobilizat, iar marţi, 18 iunie, vor merge la spital pentru a dona sânge şi pentru a-l ţine în viaţă pe marele artist, anunță România TV.


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?