Adolescentele românce, pe locul doi în Europa la naşteri

 
Foto: superbebe.ro
Foto: superbebe.ro
În România, în fiecare an, peste 28.000 de adolescente românce, cu vârste până în 19 ani, devin mame, dintre care circa 550 nasc înainte de 15 ani. România se află pe locul doi în Europa, după Marea Britanie, cu peste 50.000 de naşteri, din acest punct de vedere, potrivit unui raport al Uniunii Europene.

Cât priveşte avorturile, peste 17.000 din adolescente recurg la această metodă pentru a scăpa de o sarcină nedorită.

La nivel european, 35% din tineri consideră că metoda "coitului întrerupt" este eficientă, cu toate că aceasta are un grad ridicat de risc de sarcină. 28% dintre ei nu au vorbit cu primul lor partener sexual despre contracepţie, 16% dintre ei au motivat că s-au simţit prea stânjeniţi.


Datele statistice au fost prezentate în cadrul campaniei "Viaţa Ta, Opinia Ta: Discută despre Contracepţie", lansată cu ocazia Zilei Mondiale a Contracepţiei, marcată la data de 26 septembrie.

Începând din 30 septembrie, adolescenţii au la dispoziţie informaţii complete despre contracepţie pe website-ul www.your-life.ro.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?