Accident cumplit în Bistrița. Patru persoane au fost rănite

 

Patru persoane au ajuns, sâmbătă seara, la unitățile medicale din județul Bistrița-Năsăud după ce au fost implicate într-un accident rutier. Deocamdată nu se cunosc toate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier, însă, din primele date se pare că o mașină ar fi ieșit de pe partea carosabilă a drumului și s-ar fi răsturnat de pe un pod, scrie realitateadebistrita.net.



Accidentul s-a produs în jurul orei 18:30, pe raza localității Ciceu Giurgești din județul Bistrița-Năsăud. În mașină se aflau patru persoane, toate având nevoie de îngrijiri medicale. În plus, una dintre victime a rămas blocată în mașină.

La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de intervenție, atât SMURD de terapie intensivă mobilă din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, cât și autosanitare din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

”La accidentul din localitatea Ciceu Giurgești au fost implicate patru persoane, dintre care una încarcerată. Victima încarcerată a fost scoasă din autoturism de către ceilalți participanți la trafic, înainte de sosirea echipajelor de intervenție” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

După evaluarea efectuată de echipajele medicale la fața locului s-a decis ca toate cele patru persoane implicate în accident să fie transportate la spital.

”Două din cele patru victime vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița pentru investigații medicale amănunțite, iar celelalte două vor fi transportate la Centru de Primire Urgențe Beclean. Toate victimele sunt conștiente” a mai adăugat Marius Rus.

Polițiștii rutieri efectuează cercetări în zonă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul rutier.

 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?