Un caz care rivaliza vara trecută cu cel al avocatei Elodia Ghinescu a fost rezolvat de anchetatori pe baza listingurilor telefonice. Un bucureştean, măcelar înainte de Revoluţie, şi-a omorât în bătaie soţia, a tranşat-o în cadă şi a aruncat cadavrul într-o fântână din mijlocul unui câmp în Ialomiţa. Putea fi crima perfectă!
Pruncuciderea, vătămarea corporală gravă, violul, tâlhăria, ameninţarea şi violarea de domiciliu, actul sexual cu un minor, distrugerea, ultrajul, evadarea, falsul şi uzul de fals, încăierare, furtul din locuinţe sau de maşini nu se mai află printre infracţiunile pentru care anchetatorii pot cere companiilor telefonice lista convorbirilor.
Legea 298 permite anchetatorilor să ceară lista telefoanelor doar atunci când cercetează infracţiuni grave - adică în 5-7% din totalul infracţiunilor comise într-un an în Capitală. O statistică arată că 70% dintre cazurile pe care legea nu le consideră grave au fost rezolvate cu ajutorul listelor de telefoane.
În plus, din directiva europeană care a inspirat această lege, românii au ales limita cea mai mică în privinţa conservării acestor probe - doar 6 luni, deşi parlamentul european permitea până la 2 ani.
Şi încă o situaţie aberantă; deşi listingul telefoanelor este folosit ca probă, nu mai poate fi cerut decât după începerea urmăririi penale. Alte legi permit însă interceptarea convorbirilor în situaţia contrară. 1017 astfel de cereri au fost adresate Tribunalului Bucureşti anul trecut.