Președintele PNL, Ludovic Orban, consideră că România este pregătită pentru Unirea cu Republica Moldova, un proces în care țara noastră ar trebui să facă mai mult și să aducă "un plus de concretețe" acțiunilor sale.
"Unirea o va face poporul prin decizia pe care o va lua (...)PNL, așa cum a fost în urmă cu 100 de ani, partidul care a susținut Marea Unire, și astăzi susține Marea Unire. Chiar dacă nu există un plan sau o strategie care să fie împărtășită de toți oamenii care fac politică în România, eu sunt convins că România este pregătită pentru această Unire. În ceea ce privește gândurile noastre, acționăm prin toate posibilitățile legale și constituționale pe care le avem. Noi vom transmite și transmitem în mod constant aleșilor locali ai PNL să dezvolte relații de înfrățire, de cooperare, de realizare de programe comune cu primari și consilii locale din satele din Republica Moldova, din Basarabia", a afirmat Orban după întâlnirea pe care a avut-o duminică cu primari din Republica Moldova, citat de agerpres.ro.
El a adăugat că România este pregătită atunci când va fi exprimată în Republica Moldova voința pentru Unire.
"În declarațiile de Unire date de primari, ei știu că trebuie să existe o voință exprimată în Republica Moldova în favoarea acestei Uniri. Eu am convingerea că în momentul în care această voință va exista și România trebuie să facă pași concreți pentru creșterea susținerii în populația Basarabiei acestei Uniri, odată ce va exista această voință România este pregătită. (...) Cunoașteți pozițiile președintelui prin care a spus același lucru pe care l-am spus și eu anume că decizia în ultima instanță se va lua în Basarabia. Noi suntem pregătiți atunci când basarabenii vor fi pregătiți pentru actul Marii Uniri", a adăugat Orban.
Președintele PNL a explicat că mulți primari nu au vrut sa adopte această declarație de unire "din cauza presiunilor care există asupra lor, a diferitelor forme de amenințare".