Facturile la energie electrică ar putea crește cu până la 20%-22% în perioada următoare, punând o presiune suplimentară asupra bugetelor românilor, mai ales în sezonul rece, când consumul este mai ridicat. Persoanele vulnerabile ar putea resimți și mai puternic efectele scumpirilor, în condițiile în care ajutorul de 50 de lei pe lună pentru plata facturilor nu ar urma să fie majorat.
Ajutorul de 50 de lei pentru energie nu ar urma să fie majorat
Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat, în urmă cu câteva zile, că în iarna și primăvara care urmează, facturile la energie s-ar putea majora cu 20-22%, în condițiile aceluiași consum.
Creșterea prețurilor la energie vine într-un context economic dificil, în care multe familii se confruntă deja cu cheltuieli mari pentru alimente, servicii și alte utilități, potrivit Realitatea PLUS. În cazul în care scumpirile se vor concretiza, gospodăriile ar putea fi nevoite să aloce o parte mai mare din veniturile lunare pentru plata facturilor.
O altă problemă vizează sprijinul acordat persoanelor vulnerabile. Ajutorul de 50 de lei pe lună pentru plata facturilor la energie nu ar urma să fie majorat, cel puțin deocamdată, spun sursele Realitatea PLUS.
În aceste condiții, persoanele cu venituri reduse riscă să resimtă mai puternic efectele eventualelor scumpiri. Pentru multe familii, chiar și o creștere moderată a facturilor poate însemna dificultăți în acoperirea cheltuielilor esențiale.
Banca Mondială pregătește măsuri de sprijin pentru 40 de țări
La nivel internațional, Banca Mondială pregătește un pachet de sprijin pentru aproximativ 40 de țări afectate de creșterea costurilor energiei. Măsurile ar urma să contribuie la gestionarea efectelor crizei energetice și la limitarea impactului economic asupra statelor afectate.
În ceea ce privește România, rămâne de văzut dacă țara noastră va beneficia de măsuri suplimentare de sprijin pentru consumatori.