Percheziţii la Ministerul Transporturilor într-un dosar de delapidare

Percheziţii la Ministerul Transporturilor într-un dosar de delapidare
Percheziţii la Ministerul Transporturilor, joi dimineaţă, într-un dosar de delapidare. Sunt percheziţii şi la atelierele CFR Griviţa.
UPDATE: CFR Călători confirmă, printr-un comunicat, faptul că în această dimineață, 14 iunie 2018, sunt derulate percheziții atât la sediul companiei, cât și la Revizia de vagoane București Grivița:
"Având în vedere că este o acțiune în desfășurare, mai multe informații pe această temă pot fi aflate de la instituțiile abilitate să efectueze activități specifice".
Poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi fac, joi dimineaţă, 5 percheziţii, la sediile unor societăţi comerciale din Capitală, într-un dosar ce vizează infracţiuni de abuz în serviciu, delapidare şi fals intelectual, verificări având loc şi la CFR Călători, care are sediul în Ministerul Transporturilor.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că percheziţii au loc la Revizia de vagoane Bucureşti Griviţa, SC Ateliere CFR Griviţa SA şi CFR Călători, ultima având sediul în Ministerul Transporturilor.
Dosarul ar viza achiziţia unui sistem audio-video pentru dotarea vagoanelor, necesar informării călătorilor. Potrivit surselor citate, mai multe vagoane ar fi trebuit echipate cu un sistem audio-video necesar informării călătorilor, însă au fost montate alte sisteme mai slabe faţă de ceea ce s-a stabilit la licitaţie, diferenţa de bani fiind însuşită de anumite persoane.
Prejudiciul cauzat, estimat până în prezent, este de aproximativ de 156.000 de lei.
Citește și:
- 21:50 - Statul român și-a arătat neputința la Galați. Robert Turcescu: „România își mai poate apăra cetățenii. Oamenii nu mai au încredere în politicieni”
- 21:29 - Anca Alexandrescu: „În timp ce noi ne certăm pe drona de la Galați, în laboratoarele de la Cotroceni se pregătește un guvern tehnocrat!”
- 20:26 - Reacția lui Volodimir Zelenski după concluziile privind drona căzută la Galați: „Faptele sunt cel mai bun remediu împotriva minciunilor lui Putin”
- 19:12 - Ministerul Apărării a finalizat ancheta: Concluzii alarmante despre drona prăbușită în blocul din Galați
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














