Un număr de 29 de persoane au fost spitalizate după un concert susținut de DJ-ul suedez Avicii, sâmbătă seară, în orașul canadian Toronto, informează site-ul revistei New Musical Express.
Cu ocazia acestui concert organizat la Rogers Centre, un complex polivalent cu o capacitate de 20.000 de locuri, medicii au fost copleșiți de numărul ridicat al spectatorilor care se simțeau rău la acel show sold-out, în principal din cauza alcoolului, iar unul dintre spectatori a primit tratament medical din cauza consumului de droguri.
Potrivit Huffington Post, poliția a operat și o arestare. Un număr de 10 persoane au fost transportate la spital înainte ca DJ-ul suedez să urce pe scenă, în jurul orei locale 23.00.
Avicii a fost nevoit să se retragă, recent, de la Ultra Music Festival 2014, și a fost operat în regim de urgență, la Miami, din cauza unor probleme la vezica biliară. Înlocuitorul său la acel festival a fost un alt DJ renumit, Deadmau5.
După acea intervenție chirurgicală, Avicii a publicat câteva mesaje pe Twitter în care și-a liniștit fanii, asigurându-i că se simte bine și că va reveni în curând pe scenă.
DJ Avicii a ocupat în ultimii trei ani locul al treilea în Topul 100 al celor mai buni DJ-i din lume întocmit în fiecare an de revista DJ Magazine. Renumit pentru colaborările sale cu numeroși cântăreți de prim rang, DJ Avicii a primit și două nominalizări la premiile Grammy - pentru piesa "Sunshine" cu David Guetta în 2012 și pentru cântecul său "Levels" în 2013.