Bulgaria ia în calcul invocarea articolului 4 al NATO în contextul atacurilor cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră. Președinta Iliana Iotova a anunțat demersuri la ONU și la nivelul Uniunii Europene, în timp ce Sofia discută cu România și Turcia despre măsuri comune pentru securitatea maritimă. Șefa statului bulgar urmează să aibă miercuri, 14 octombrie, o discuție cu președintele României, Nicușor Dan.
Bulgaria vrea să aducă atacurile din Marea Neagră în atenția ONU
Într-un interviu pentru Nova TV, Iliana Iotova a declarat că Bulgaria va sesiza Consiliul de Securitate al ONU în legătură cu atacurile tot mai frecvente asupra transportului comercial din Marea Neagră. Declarațiile vin după ce două nave comerciale au fost atacate pe 13 octombrie, în largul coastei bulgare.
Sofia solicită, de asemenea, includerea unui punct extraordinar referitor la securitatea maritimă pe agenda următoarei reuniuni a Consiliului European.
O altă variantă analizată este invocarea articolului 4 al Tratatului Atlanticului de Nord. Potrivit președintei Bulgariei, decizia trebuie cântărită cu atenție, iar un demers comun al mai multor state ar avea o greutate mai mare.
Ce presupune articolul 4 al NATO
Articolul 4 permite unui stat membru să solicite consultări cu ceilalți aliați atunci când consideră că integritatea sa teritorială, independența politică sau securitatea îi sunt amenințate.
Discuțiile se desfășoară în Consiliul Nord-Atlantic. Invocarea acestui articol nu declanșează automat o intervenție militară, ci deschide un mecanism de consultare politică, în cadrul căruia aliații pot analiza amenințările și eventualele măsuri comune.
Discuții cu România și Turcia pentru protejarea navigației
Iliana Iotova a declarat, într-un interviu pentru Televiziunea Națională Bulgară, că a convenit asupra unui text comun cu omologii din România și Turcia.
Potrivit declarațiilor sale, citate de agenția bulgară BTA, obiectivul este instituirea unui moratoriu privind utilizarea dronelor împotriva navelor comerciale și a infrastructurii civile din Marea Neagră, precum și oprirea ostilităților deasupra mării.
Aceste propuneri se află și în centrul discuției programate miercuri cu Nicușor Dan. Președinta Bulgariei a precizat că miniștrii apărării din cele trei țări au discutat deja despre posibile acțiuni comune.
O reuniune dedicată securității la Marea Neagră este așteptată în următoarele zece zile. În cadrul acesteia ar urma să fie stabilite măsuri concrete.
Critici la Sofia privind reacția autorităților
Reacția Bulgariei la incidentele maritime a fost criticată de Iliya Nalbantov, fost șef de cabinet al mai multor miniștri bulgari ai apărării.
Într-un interviu pentru Radioul Național Bulgar, relatat de Novinite, acesta a susținut că discursul politic de la Sofia și absența unei solicitări ferme de sprijin din partea aliaților ar încuraja Rusia să desfășoare acțiuni militare în apropierea apelor teritoriale bulgare.
În opinia sa, autoritățile ar fi trebuit să solicite NATO și Uniunii Europene supravegherea permanentă a zonei economice exclusive a Bulgariei, inclusiv prin mijloace aeriene și satelitare. Nalbantov a avertizat că incidentele s-ar putea repeta dacă abordarea guvernului nu se schimbă.