Greşeala pe care o facem toţi, an de an, când punem varză la murat. Când trebuie preparată Dacă nu știați, atunci... aflați acum: de Sfântul Dumitru, se mănâncă bucate din varză dulce și imediat după aceea purcezi să pui la murat primul butoi cu varză! Asta pentru că tradiția românească a „conservelor pentru iarnă” spune că varza se pune la murat între Sfântul Dumitru și Sfântul Andrei. De câte ori în acest interval și câte butoaie ai de gând să pui, e treaba ta. Dar dacă vrei să faci totul după cutume, atunci musai umpli un butoi cu varză la Sfântul Dumitru (să se mureze până ce intri în Postul Crăciunului atunci) și mai pui unul la Sfântul Andrei, să fie varza murată încă bună de mâncat atunci când intri în Postul Paștelui.
De ce a murit femeia operată la Sanador. Familia primeşte astăzi raportul medico-legal Fiii femeii care a murit în condiții suspecte la Sanador au primit, luni, certificatul medico legal eliberat de INML, care indică drept cauze ale a decesului infarct enteromezenteric şi insuficienţă multiplă de organe. Raportul este însă unul preliminar, iar urmaşii femeii lansează noi acuzaţii la adresa reprezentanților clinicii SANADOR.
Fiul lui Tudorel Toader, nuntă cu bodyguarzi la uşa bisericii Nuntă mare la Iaşi! Alexandru Toader (30 de ani), fiul cel mare al lui Tudorel Toader (ministrul Justiţiei), şi Bianca Tiron (28 de ani) şi-au pus pirostriile la Biserica “Sfântul Sava”. Jurnaliştii prezenţi la evenimentul religios au fost întâmpinaţi cu ostilitate. Mai mulţi bodyguarzi au avut grijă să nu intre nici musca în timpul cununiei religioase.
Adevărul despre orezul basmati. Ce este, de fapt Orezul basmati este unul dintre cele mai îndrăgite soiuri de orez. Este un orez cu bob lung şi aromă delicată, cu un gust ce se asociază gustului de nuca. Cuvântul basmati înseamnă aromat şi moale.
Alt tip Tarife mai mari la taxi: 2 lei/km, de la 1 noiembrie Călătoria cu taxiul în Bucureşti se scumpeşte la toate companiile. Din 1 noiembrie.
Motive ascunse pentru care nu poţi rămâne însărcinată. Medicii nu îţi spun asta! Factorii principali care reduc șansele unei femei de a avea un copil sunt cunoscute: alte nașteri, alăptare, folosirea anticonceptionalelor sau fumatul. Totuși, de multe ori absența acestor factori nu garantează faptul că vei rămâne însărcinată.
Alt tip Guvernarea erorilor: Viorica Dăncilă, 9 luni de gafe Viorica Dăncilă ne-a obișnuit deja cu gafele de propoprții comise la fiecare ieșire publică din ultimele zece luni.
Autocar cu 72 de persoane răsturnat, în Hunedoara. S-a activat planul roșu Un autocar cu 72 de persoane la bord s-a răsturnat, în jurul orei 4.50, pe drumul național 7, la Tătărești, în județul Hunedoara. O femeie a murit, iar alți 32 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.
Lista cu alimente pe care trebuie să le mănânci, în funcție de vârstă Lista cu alimente pe care ar trebui să le consumăm în funcție de vârsta noastră este îndeajuns de amplă pentru a satisface orice preferință culinară.
Mâncare de fasole verde reţetă: Cea mai simplă şi gustoasă mâncărică de fasole verde Mâncare de fasole verde reţetă. Vă oferim o reţeţă inedită de mâncare de fasole verde!
Previziunile lui Nostradamus pentru 2019. Ţi se face pielea de găină! Numele de Nostradamus este sinonim cu a prezice viitorul. Dacă nu știai până acum, Nostradamus a fost un profet care a început să își scrie lucrările în 1555. Totuși, ceea ce scria nu erau simple povești, ci previziuni sumbre legate de viitorul omenirii, dar și de evenimentele majore care vor schimba cursul istoriei.
Accident grav pe centura Ploieştiului. 12 răniţi Un număr de 12 persoane, între care patru copii, au fost rănite, duminică seara, pe Centura de Vest a Ploieştiului, după ce două maşini s-au ciocnit. Traficul pe DN 1, în zona producerii accidentului, se desfăşoară cu dificultate.
Mâncarea care te omoară încet, dar sigur. O consumi în fiecare zi Vechea zicală nu putea fi mai adevărată, ești ceea ce mănânci. Alimentele consumate influențează sănătatea noastră, ne cresc sau ne scad greutatea corporală, ne ajută sau ne distrug.
Descoperire şocantă într-un tomberon, în Vâlcea Cinci kilograme de mercur au fost găsite într-un tomberon, în municipiul Râmnicu Vâlcea.
MOTIVARE: Scandalul sexual de la Episcopia Hușilor ajunge la Iași. Ce au spus judecătorii Judecătorii din cadrul Tribunalului Vaslui au dispus recent condamnarea lui Sebastian Cristi Jitaru la doi ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 2.400 de lei, ambele cu suspendare, pentru şantaj, scrie realitateadeiasi.net.
Video Accident, filmat în direct: Impactul a fost atât de violent încât mașina lovită s-a răsturnat Un șofer a intrat într-o intersecție fără să dea prioritate și a intrat într-un taxi. Impactul a fost atât de violent încât mașina lovită s-a răsturnat.
Accident cumplit în Cluj: Cinci persoane au fost rănite Un accident grav de circulaţie a avut loc, vineri, pe DN1C între Gherla şi Livada, în judeţul Cluj, scrie realitateadecluj.net.
Avertisment pentru toţi românii care vor să călătorească în Italia Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia, că întreg teritoriul italian va fi afectat de fenomene meteorologice intense, care se vor înrăutăţi în cursul zilei de astăzi, 28 octombrie și de luni, 29 octombrie 2018.
De ce apar replicile după un cutremur? Cutremurul din 28 ocombrie 2018 a fost urmat de doua replici, de 3,2 grade şi de 3,6 grade. De ce apar replicile după un cutremur?
Incendiu de pădure în Argeş. Imagini groaznice! Este mai rău decât credeam Un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit, duminică, pe un câmp din localitatea argeşeană Beleţi-Negreşti, s-a extins la o pădure din apropiere.
Încă un cutremur în România, duminică seară Cutremur în România: o nouă replică, de 3,6 grade, la cutremurul de azi-noapte, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltate pentru Fizica Pământului - INFP.
Ceaiul care te scapă rapid de grăsimea de pe burtă Nu doar un singur ceai face minuni în privința grăsimii de pe burtă.
Tricotilomania, una dintre cele mai dure boli psihice. Simptome Tricotilomania este dorinta patologica si obsesiva a unei persoane de a-si smulge parul si e considerata o afectiune rara, insa nu a fost studiata destul incat sa i se poata determina gradul de prevalenta in ansamblu.
Accident cumplit în Caransebeș, cu 8 victime. A fost activat Planul Roșu de Intervenție Un accident mortal s-a produs cu puțin înainte de ora 17 pe DN 6, în cartierul Jupa al municipiului Caransebeș, scrie Realitateaderesita.net.
Accident grav în Braşov: Trei răniţi Un accident rutier a avut loc duminică, în jurul orei 16, în Prejmer, pe strada Mare, judeţul Braşov, scrie realitateadesibiu.net.
Cât fac 20-19+1=? Problema simplă de matematică care dă multe bătăi de cap O întrebare simplă de matematică a încins internetul şi i-a împărţit pe "matematicieni" în două tabere. Cât fac 20-19+1=?
Ministerul de Externe: Marinarul român răpit în septembrie a fost eliberat Marinarul român răpit la data de 22 septembrie 2018 de pe o navă aflată în largul apelor nigeriene, a fost eliberat, împreună cu toți ceilalți membri ai echipajului, informează Ministerul Afacerilor Externe. Acesta urmează să fie repatriat în zilele următoare.
Cerul se cutremură! Cum este posibil aşa ceva? În întreaga lume, se întâmplă ca cerul să se cutremure, lăsându-i pe localnici speriaţi şi pe cercetători contrariaţi de acest fenomen aparent inexplicabil.
LOTO, rezultate LOTO, LOTO 6 din 49: Numere câştigătoare LOTO, rezultate LOTO, LOTO 6 din 49: Duminică, 28 octombrie 2018, au loc noi extrageri LOTO!
Carrefour vinde benzină şi motorină la pompă. Are staţie PECO. Ce preţuri sunt aici Carrefour este un hipermarket care vinde, surprinzător, şi combustibil.