African Atlantic Gas Pipeline: Un pod energetic între două continente
Proiectul mamut cunoscut sub numele de African Atlantic Gas Pipeline, lansat în urmă cu un deceniu, intră într-o fază decisivă. Cu o lungime impresionantă de 6.900 de kilometri, această conductă este proiectată să aibă o capacitate anuală de 30 de miliarde de metri cubi. Potrivit oficialilor marocani, jumătate din această cantitate ar urma să acopere necesarul intern al Marocului, în timp ce restul de 15 miliarde de metri cubi va fi direcționat către exportul spre Europa. Proiectul beneficiază de susținerea Comunității Economice a Statelor Vest-Africane (ECOWAS) și a parcurs deja etape esențiale, precum studiile de fezabilitate și proiectarea tehnică.
Următorul pas major îl reprezintă semnarea acordului interguvernamental, care va duce la înființarea unei înalte autorități de coordonare în Nigeria, formată din reprezentanți ministeriali ai celor 13 țări partenere. Totodată, o companie dedicată managementului acestui proiect va fi creată în Maroc, consolidând poziția regatului ca nod strategic între resursele Africii și cererea europeană de gaze. Deși primele livrări sunt estimate pentru anul 2031, infrastructura ar urma să fie conectată la gazoductul Maghreb Europa și, implicit, la rețeaua europeană prin Spania.
Ruta algeriană: Alternativa rapidă și directă prin Sahara
În paralel cu inițiativa marocană, Algeria promovează intens o soluție rivală, considerată mult mai rapidă și mai directă: Trans-Saharan Gas Pipeline (TSGP). Această conductă, cu o lungime de aproximativ 4.000 de kilometri și un cost estimat la 13 miliarde de dolari, ar urma să transporte între 20 și 30 de miliarde de metri cubi de gaze nigeriene folosind infrastructura algeriană existentă. După o perioadă de tensiuni diplomatice, Nigeria și Algeria au accelerat negocierile la începutul anului 2025, proiectul fiind gestionat de gigantul energetic algerian Sonatrach.
Principalul avantaj competitiv al rutei algeriene constă în posibilitatea de a livra gazele într-un timp mult mai scurt, profitând de terminalele de export și conductele deja funcționale către Italia. În timp ce proiectul marocan pune accent pe integrarea piețelor din Africa de Vest și pe o rută maritimă mai lungă, Algeria mizează pe eficiența unui coridor trans-saharian care să stabilizeze rapid oferta energetică pentru partenerii din Uniunea Europeană.
Cursa pentru finanțare și a treia cale prin Libia
Competiția dintre cele două mari proiecte africane depinde în mod critic de obținerea finanțării finale și de stabilitatea calendarului de livrări. Experții susțin că marele câștigător va fi stabilit de rapiditatea cu care vor fi atrase investițiile masive necesare acestor infrastructuri de anvergură. În timp ce Marocul și Algeria se luptă pentru supremație, Nigeria explorează și o a treia variantă strategică: un gazoduct care să tranziteze Ciadul și Libia pentru a ajunge în Sicilia.
Această diversitate de rute reflectă intenția Nigeriei de a debloca rezervele sale uriașe de hidrocarburi, care au rămas parțial neexploatate din cauza lipsei de infrastructură de export. Indiferent de ruta care va deveni funcțională prima, miza rămâne aceeași: transformarea Africii într-un pilon central al securității energetice europene și reducerea vulnerabilității continentului în fața crizelor de aprovizionare. Succesul acestor inițiative depinde acum de un echilibru fin între susținerea politică regională și atragerea capitalului internațional într-un sector energetic aflat în plină transformare.
