13 previziuni științifice: Ce lucruri incredibile se pot întâmpla în 2015

13 previziuni științifice: Ce lucruri incredibile se pot întâmpla în 2015
Lucruri incredibile s-au petrecut în 2014 în lumea științei, iar unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem spune despre știință este că aceasta progresează de la an la an. Facem pași noi la care nu ne gândeam cu câteva decenii în urmă, potrivit Mediafax.
Astronautul Canadian Chris Hadfield spunea, recent: “În 100 de ani am trecut de la filmarea fraților Wright la plasarea unei camere de filmat pe Titan, satelit aflat la o distanță uriașă”.
Business Insider prezintă câteva evenimente științifice așteptate să aibă loc în anul 2015, care ar putea schimba lumea.
1. Rachetele reutilizabile testate de SpaceX ar putea schimba viitorul călătoriilor spațiale.
Deși primul etaj al unei rachete nu a mai fost recuperat și refolosit până acum, Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, intenționează să schimbe acest lucru anul acesta. Musk a anunțat că anul acesta vor avea loc mai multe teste pentru recuperarea cu succes a rachetelor folosite pentru propulsia în spațiu.
2. Prima versiune a lui C-3PO este lansată pe piață în februarie sub numele de Pepper
Compania japoneză Softbank va începe comercializarea unui robot cu aspect umanoid produs de compania franceză Aldebaran Robotics. Pepper are un dispune de un “motor emoțional” care folosește inteligența artificială pentru depistarea dispoziției, utilizând indici cum ar fi expresia feței și este capabil să învețe din experiențele anterioare. Robotul vorbește fluent japoneza, engleza, spaniola și franceza.
Deși robotul va fi folosit mai mult pentru companie decât pentru a manevra unelte sau a găti, de exemplu, el va avea mai multe funcții pe viitor, ca urmare a unor noi programe.
3. Am putea descoperi că există un univers invizibil care îl oglindește pe cel cunoscut
Acceleratorul de particule (LHC) va fi repornit în martie, după o pauză de doi ani, și va opera cu o putere dublă. Nimeni nu știe ce vom descoperi, una din variante fiind particule asociate materiei negre.
Prezența sau absența unor particule ar putea dovedi sau infirma teoria supersimetriei, care susține că există o lume paralelă cu a noastră, compusă din particule invizibile care au masă și corespondent în ceea ce putem vedea.
4. Teoria relativității ar putea fi parțial demonstrată sau infirmată, în funcție de descoperirea undelor gravitaționale
Dacă fizica funcționează după cum a gândit Einstein, ar trebui să existe unde gravitaționale care oscilează în spațiu și timp. Două experimente ce urmează să aibă loc anul acesta ne oferă șansa detectării acestor unde. LISA Pathfinder va testa, în iulie, o tehnologie pentru observarea în spațiu a undelor gravitaționale. Pe Pământ va fi pornit unul din cele mai sensibile detectoare de unde gravitaționale construit vreodată, Detectorul avansat LIGO.
5. Vom privi Pluto de foarte aproape și vom vizita Ceres, o altă planetă pitică
Misiunea New Hoizons, lansată în 19 ianuarie 2006, pe când Pluto mai avea doar opt luni pentru a se bucura de statutul de planetă, va ajunge în cel mai apropiat punct de planeta pitică, după o călătorie îndelungată. Evenimentul va avea loc pe 14 iulie.
Vom vedea imagini ale suprafeței de pe Pluto și de pe Charon, cel mai mare satelit al său.
În aprilie, sonda Dawn, aparținând NASA, va ajunge la Ceres, cel mai mare asteroid din centura ce se întinde între Marte și Jupiter, despre care se crede că ar avea gheață sub crustă.
6. Cea mai gravă epidemie de Ebola ar putea fi oprită
Epidemia de Ebola este departe de a fi învinsă în Guinea, Liberia și Sierra Leone. Testarea unor medicamente și vaccinuri urmează să înceapă în curând. Să sperăm că acestea, împreună cu îmbunătățirea măsurilor pentru sănătatea publică vor reprezenta un punct de cotitură în oprirea celei mai grave epidemii de Ebola cunoscută până acum.
7. Reglementări ale autorităților federale în privința dronelor
Congresul American a cerul Agenției Federale pentru Aviație (FAA) ca până în septembrie să găsească o metodă de integrare a dronelor în spațiul aerian al Statelor Unite. Coletele livrate de Amazon cu ajutorul dronelor ar putea deveni, astfel, o realitate. Însă dronele ar putea fi folosite și în scopuri științifice, pentru observarea vieții sălbatice, sau cartografie. Există totuși semnale că termenul dat de Congres nu va putea fi respectat.
8 . Un nou acord pentru limitarea schimbărilor climatice
Au fost create deja premizele unui acord internațional la întâlnirile Națiunilor Unite de la Paris, din decembrie, în încercarea de a limita și mai mult emisiile cu efect de seră, începând din 2020.
SUA și China, statele cu cele mai mari emisii de dioxid de carbon, au încheiat deja o înțelegere care ar trebui să facă mai ușoară calea spre un acord. În condițiile în care, în prezent, emisiile din emisfera nordică depășesc concentrațiile maxime, se pune întrebarea dacă eforturile depuse de state vor fi suficiente.
9. Vom analiza genomul complet al unei ființe umane vechi de 400.000 de ani și vom afla mai multe despre interacțiunea speciei umane
Paleogeneticienii încearcă secvențierea întregului genom din rămășițele umane descoperite în nordul Spaniei, în peștera Sima de Los Huesos.
Va fi o adevărată provocare, dar cercetarea ar trebui să ne dezvăluie mai multe despre ce relații aveau hominizii străvechi și cum numai o singură specie a reușit ă supraviețuiască.
10. Ne vom apropia și mai mult de oprirea HIV
SIDA rămâne una din cele mai importante boli infecțioase ucigașe, dar progresele făcute în diagnosticare și tratament îi fac pe cercetători să spere că ne apropiem de un moment marcant al luptei împotriva virusului.
Laboratoare mobile pentru diagnosticare urmează să ajungă în Africa, iar noi medicamente, cum ar fi Truvada, pot chiar preveni infectarea.
Deși până în prezent nu s-a reușit crearea unui vaccin care să oprească virusul ucigaș, cercetătorii spun că noile studii ale structurii unor proteine din HIV ne aduc mai aproape de realizarea unui vaccin.
11. Apariția unui vaccin pentru Dengue
Deși febra Dengue nu este întotdeauna mortală, este o boală teribil de dureroasă l care este expusă jumătate din populația lumii. Ea ucide 20.000 de oameni anual și este principala cauză a mortalității infantile în anumite țări. Un vaccin apărut recent protejează în proporție de 60% în cazurile obișnuite de febră Dengue și 95% în cazurile severe, potențial letale. Vaccinul ar putea fi disponibil în a doua jumătate a anului.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























