Consultantul politic Cozmin Gușă a comentat, la JOCURI DE PUTERE, eliberarea din funcție a șefului DGIPI, Gelu Oltean. "Schimbarea de azi nu se putea produce fără o discuție între Ponta și Oprea", susține Cozmin Gușă.
"Îl cunosc foarte bine pe Gelu Oltean, suntem prieteni vechi. Dacă eu o să spun că e un profesionist foarte bun, o să par subiectiv pentru că sunt prieten cu el de atâta timp. Dar faptul că acest serviciu, probabil cu capabilitatea cea mai mare, nu a avut probleme sau hiatusuri în ultima vreme i se datorează și lui. Într-adevăr Virgil Ardeleanu este titularul schimbării de ritm la Doi și-un sfert, însă responsabilul, în sensul bun al cuvântului, este Ioan Rus care era șeful lui Ardeleanu în perioada 2001-2004 și care a inițiat și o reformă și o fundamentare pe baze manageriale a investițiilor de la serviciului secret al MAI", a declarat Gușă.
Consultantul politic a vorbit și despre importanța DGIPI în procesul electoral.
"Într-o campanie corectă informațiile aduse de acest serviciu sunt importante pentru că pot să prevină derapajele. Acest serviciu e în legătură cu cei mai mulți români, cu multă lume care poate să aducă informații despre evenimente care se întâmplă în timp real. Are și o importanță subiectivă dacă șefii de acolo nu sunt corecți, putând la rândul lor să manipuleze sistemul în favoarea unuia sau altuia dintre candidați. Bineînțeles, cel care se află la putere. Aici vorbim deja despre un titular de la Interne care nu ar fi corect. Titularul de astăzi este Gabriel Oprea care și-a luat angajamentul că va fi un garant al corectitudinii alegerilor. La europarlamentare, nu a reclamat nimeni defecțiuni. Pixul premierului numește sau invalidează șeful acestui serviciu secret. Bineînțeles că acest serviciu secret este în coordonarea ministrului de Interne și a întregii structuri și sunt într-o colaborare. Schimbarea de azi nu se putea produce fără o discuție între Ponta și Oprea", a mai spus Gușă.
"Să vedem cine va fi înlocuitorul și abia după aceea am putea să speculăm, să vedem dacă structura de partid, baronimea, impune anumită schimbare. Singura structură care este la mâna baronilor este Ministerul de Interne", a declarat Gușă.
Premierul Victor Ponta a declarat pentru MEDIAFAX că șeful Departamentului de Informații și Protecție Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Gelu-Marin Oltean, a fost eliberat din funcție la propunerea ministrului de resort Gabriel Oprea.
Oltean va primi alte însărcinări în cadrul MAI, a mai spus Ponta.