Deputata USR Diana Stoica este vizată de o plângere depusă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a distribuit un mesaj cu presupus caracter homofob pe grupul de comunicare al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților. Asociația Centrul pentru Educație și Drepturile Omului solicită verificarea incidentului și stabilirea existenței unei eventuale fapte de discriminare pe criteriul orientării sexuale.
Ce solicită asociația în plângerea la CNCD
Asociația cere verificarea autenticității mesajului, audierea părților și analizarea unei eventuale răspunderi contravenționale a deputatei USR. De asemenea, solicită aplicarea unei sancțiuni proporționale cu gravitatea faptei, dacă se constată încălcarea legii.
Reprezentanții organizației susțin că funcția publică exercitată de Diana Stoica trebuie luată în considerare la evaluarea circumstanțelor în care a fost distribuit mesajul.
Diana Stoica susține că a redirecționat mesajul din greșeală
Diana Stoica nu a negat că a trimis mesajul pe grupul de comunicare al comisiei, însă a susținut că acesta a fost redirecționat din greșeală și că nu îi aparține.
Deputata USR a precizat, totodată, că nu a intenționat să afecteze viața privată a nimănui.
CNCD urmează să analizeze sesizarea și să stabilească dacă incidentul constituie o faptă de discriminare și dacă se impune aplicarea unei sancțiuni.
De la ce a pornit controversa privind mesajul distribuit de Diana Stoica
Controversa a izbucnit după ce Diana Stoica a distribuit, pe grupul de WhatsApp al Comisiei pentru Afaceri Europene, pe care o prezidează, un mesaj referitor la componența Guvernului. Textul a fost trimis alături de documente legate de activitatea comisiei.
„Nu că vreau să spun, dar zic: de ce avem mai mulți gay decât femei în Guvernul României?”, se arăta în mesajul distribuit de deputată. Potrivit Realitatea PLUS, mesajul figura ca redirecționat și a fost ulterior șters.
Distribuirea acestuia a provocat reacții atât în mediul politic, cât și din partea reprezentanților societății civile. Activistul pentru drepturile persoanelor LGBT Florin Buhuceanu a criticat mesajul, subliniind că dezbaterea despre politicieni trebuie să privească deciziile, acțiunile și competențele acestora, nu orientarea lor sexuală.