Război în Ucraina, ziua 535 - Zelenski: „Facem totul pentru a ne asigura că Ucraina continuă să fie un garant al securității alimentare și că are acces la piețele mondiale” - LIVE TEXT -

Război în Ucraina Ziua 535 / Foto: Profi Media
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a avut vineri o întâlnire cu șefii serviciilor de informații, cu șeful Statului Major și cu comandantul Marinei, precum și cu ministrul Infrastructurii pentru a discuta despre alternative de transport pentru cerealele ucrainene printr-un coridor de tranzit.
UPDATE 22.30 - Ucraina, care încearcă să formeze rute maritime sigure în Marea Neagră, a început să înregistreze nave care doresc să utilizeze coridorul pe care l-a anunțat în cursul acestei săptămâni, scrie Reuters. Ucraina a anunțat de joi „un coridor umanitar” în Marea Neagră, pentru a elibera navele de marfă care au fost blocate în porturile sale. Iar la Galați au avut loc discuții pentru fixarea coridoarelor umanitare pentru cereale.
UPDATE 21.30 - Potrivit unor imagini publicate de Nexta, pe străzi din Polonia ar fi apărut în locuri publice autocolante cu recrutare pentru gurparea de mercenari Wagner. Nu se știe dacă este vorba de o inscenare sau autocolantele sunt puse de cei care fac parte din Wagner.
UPDATE 20.00 - Rusia promite o răzbunare cruntă după bombardamentele asupra Podului Crimeei. Mesajul de la Kremlin a fost transmis de purtătorul de cuvânt al diplomației ruse - Maria Zaharova. Ministerul rus de Externe a condamnat sâmbătă ceea ce a numit "atacul terorist" ucrainean asupra Podului Crimeei, despre care a menționat că a pus în pericol viața unor civili nevinovați.
UPDATE 18.00 - Pentru intrarea pe podul Crimeea s-a format o coadă de 1.300 de mașini: 561 de mașini pe partea Kuban și 711 mașini pe partea Kerci, potrivit Nexta.
UPDATE 15:07 - Odesa: Câteva plaje deschise pentru înot, o premieră de la invazia rusă.
Mai multe plaje din Odesa, oraș ucrainean de la Marea Neagră, au fost deschise oficial pentru înot pentru prima dată de la începerea invaziei rusești, deși acesta este interzis în timpul alertelor de raid aerian, au declarat sâmbătă oficiali locali citați de Reuters.
Odesa, cel mai mare port și bază navală din Ucraina, a fost în mod repetat ținta atacurilor cu rachete și drone, iar în apă au ajuns sute de mine marine în urma invaziei din februarie anul trecut.
Pentru siguranța locuitorilor și după incidente cu mine care au explodat pe plaje, zona litorală a fost închisă.
UPDATE 11:45 - Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a inspectat garnizoanele îndepărtate din zona arctică ale Flotei de Nord.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a inspectat garnizoanele arctice îndepărtate ale Flotei de Nord, a anunțat ministerul sâmbătă, în timp ce un detașament de nave de război a fost trimis în Oceanul Arctic pentru a îndeplini sarcini, transmite Reuters.
Șoigu a inspectat infrastructura militară, precum și ”pregătirea pentru acțiuni de protecție și apărare a instalațiilor critice”, a spus ministerul pe aplicația de mesagerie Telegram.
Un detașament de nave de război, inclusiv distrugătorul vice-amiral Kulakov, nava de debarcare Alexander Otrakovski și remorcherul de salvare Altai au mers în Arctica, a spus ministerul.
UPDATE 07:45 - Rusia a anunțat că a doborât 20 de drone ucrainene care vizau ținte în Crimeea.
Ministerul rus al Apărării a anunțat sâmbătă dimineața că a fost dejucată o tentativă de atac cu 20 de drone ucrainene care vizau ținte în peninsula Crimeea, relatează AFP și Reuters.
"În această noapte (de vineri spre sâmbătă), tentativa de atac terorist a regimului de la Kiev cu 20 de drone împotriva unor ținte de pe teritoriul peninsulei Crimeea a fost dejucată", a indicat Ministerul rus al Apărării pe Telegram.
Paisprezece drone ucrainene au fost distruse de sistemele de apărare aeriană și alte șase prin mijloace de război electronic, a precizat sursa citată.
UPDATE 07:30 - Volodimir Zelenski, în mesajul către națiune de vineri seară: „Facem totul pentru a ne asigura că Ucraina continuă să fie un garant al securității alimentare și că are acces la piețele mondiale”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a avut vineri o întâlnire cu șefii serviciilor de informații, cu șeful Statului Major și cu comandantul Marinei, precum și cu ministrul Infrastructurii pentru a discuta despre alternative de transport pentru cerealele ucrainene printr-un coridor de tranzit.
UPDATE 07:15 - Rusia susține că a ucis vineri aproape 600 de militari ucraineni
Ministerul rus al Apărării susține că forțele sale au ucis astăzi aproape 600 de militari ucraineni în întreaga țară.
Afirmațiile, care nu sunt verificate, spun că până la 575 de soldați ucraineni au murit în urma confruntărilor cu militari ruși - iată care este defalcarea:
180 de morți în direcția Donețk
165 de morți în direcția Kupiansk
115 morți în direcția Krasnolimanski
60 de morți în direcția Zaporojie
35 morți în direcția Donețk Sud
20 de morți în direcția Herson
UPDATE 07:00 63 de persoane mutate în primul val de evacuări în masă la Harkov
63 de persoane, printre care nouă copii, au fost evacuate din regiunea Kupiansk din Harkov, odată cu începerea primului val de evacuare în masă.
Guvernatorul regiunii, Oleg Sinegubov, a confirmat că primul val de persoane a părăsit districtul în cursul zilei de astăzi, în timp ce evacuarea obligatorie a copiilor pe o rază de 10 km de linia frontului este "luată în considerare", potrivit Sky News.
Aproximativ 12.000 de persoane ar putea fi evacuate în total, iar zonele din Harkov aflate mai departe de linia frontului ar putea găzdui temporar 3.500 de persoane, "dar această cifră poate fi crescută rapid la 16.000", a declarat Sinegubov.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























