Extern· 1 min citire

Crucea Roșie nu poate intra în Mariupol. Rusia și Ucraina nu asigură culoare umanitare

Ucrainenii fug cum pot din orașele asediate. Sursa foto: INQUAM / Adriana Neagoe

Ucrainenii fug cum pot din orașele asediate. Sursa foto: INQUAM / Adriana Neagoe

Publicat28 mar. 2022, 10:25
SursăRealitatea

Crucea Roșie Internațională spune că nu poate ajunge în orașul Mariupol, pus la pământ de forțele ruse. Asta pentru că nici Rusia și nici Ucraina par să nu poată garanta culoare umanitare sigure.

”Părțile trebuie să fie garanții și să aibă un acord care să permită trecerea în siguranță. Trebuie să facă public traseul și să lase mult timp oamenilor să iasă", a declarat pentru BBC purtătorul de cuvânt al CICR, Matt Morris.

”Nu avem o echipă care să poată accesa orașul în prezent”, a mai spus el.

Dreptul internațional umanitar ”cere ca oamenilor să li se permită să plece, dar să nu fie forțați să plece”, a subliniat oficialul CICR.

Mulți locuitori ai Mariupolului s-au adăpostit în pivnițe săptămâni întregi, fără alimente, apă și medicamente.

Ucraina acuză Rusia că a mutat cu forța mii de civili din Mariupol în zonele controlate de ruși. Rusia a dezmințit acuzațiile, dar a raportat evacuări sub escortă rusă.

CICR susține că nu asistă niciodată la evacuarea forțată și a negat orice plan de a ajuta Rusia să ”filtreze” refugiații ucraineni din Mariupol.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern