Vaccinarea obligatorie a copiilor se va aplică imediat în Italia. Copiii până la șase ani trebuie vaccinați pentru a fi primiți la grădiniță, iar părinții care își trimit copiii la școală riscă amenzi dacă copiii lor nu au fost imunizați, a decis Guvernul italian.
Dacă familia refuză vaccinarea, va trebui să plătească o amendă anual.
„Lipsa de măsuri ferme de-a lungul anilor și răspândirea teoriilor antivaccinare, mai ales în ultima perioadă, au dus la reducerea numărului de imunizări", a declarat șeful Guvernului italian, Paolo Gentiloni, citat de Reuters. Decretul de lege intră în vigoare imediat, dar va trebui confirmat de Parlament în termen de 60 de zile.
Cele 12 vaccinuri obligatorii pentru primirea în creșe și grădinițe sunt: antidifterie, antitetanos, antipoliomielita, antihepatita B, antipertussis, anti-Haemophilus B, antirubeolic, antiurlian, antirujeolic, antimeningococ C, antimeningococ B și antivaricelă, conform bzi.ro.
Italia se confruntă cu o epidemie de rujeolă, după scăderea ratei vaccinărilor. În Italia s-au înregistrat 2,395 cazuri de rujeolă (pojar), comparativ cu 840 în 2016 și 250 în 2015. Turiștii care vin în Italia sunt avertizați în legătură cu expunerea la această boală cu potențial mortal.