Valeri Zalujnîi, fost comandant suprem al armatei ucrainene și actual ambasador al Ucrainei în Marea Britanie, afirmă că aderarea țării la NATO nu mai este un obiectiv realist. Într-un discurs susținut la Kiev, generalul a criticat doctrinele și capacitatea militară a Alianței și a pledat pentru identificarea unor noi garanții de securitate, inclusiv printr-un viitor bloc militar european.
Valeri Zalujnîi a lansat una dintre cele mai dure critici formulate până acum de un oficial ucrainean la adresa NATO, afirmând că Ucraina nu va deveni niciodată membră a Alianței.
Declarațiile au fost făcute luni, 3 august, în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor Ucrainei desfășurate la Kiev. Deși era invitat să vorbească despre o implicare mai profundă a Ucrainei în Joint Expeditionary Force (JEF) – Forța Expediționară Comună condusă de Marea Britanie –, Zalujnîi și-a început intervenția punând sub semnul întrebării obiectivul aderării la NATO.
„Cunosc foarte bine NATO. Nu mai credeți în povești. Din păcate, nu vom intra niciodată”, a declarat Zalujnîi, citat de publicația European Pravda.
Generalul a amintit că a lucrat timp de aproximativ 12 ani pentru apropierea armatei ucrainene de standardele Alianței, în timp ce autoritățile de la Kiev au primit în mod repetat asigurări că aderarea este tot mai aproape.
Critici dure la adresa capacității militare a NATO
În discursul său, Zalujnîi a susținut că armata ucraineană, transformată radical de războiul cu Rusia, nu se mai încadrează într-o organizație militară despre care spune că funcționează încă pe baza unor doctrine moștenite din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
Ambasadorul ucrainean în Marea Britanie a apreciat că NATO ar putea avea nevoie de încă 12 ani pentru a adopta standarde care să îi permită să atingă măcar o parte din nivelul militar actual al Rusiei.
Afirmațiile reprezintă însă evaluarea personală a fostului comandant al armatei ucrainene și contrastează cu poziția oficială a NATO. Alianța susține că își accelerează modernizarea capabilităților în domenii precum loviturile la distanță, apărarea antiaeriană și antirachetă, sistemele fără pilot, inteligența artificială, spațiul și războiul cibernetic. De asemenea, la summitul NATO de la Ankara, din 8 iulie 2026, statele aliate au anunțat achiziții militare suplimentare de peste 50 de miliarde de dolari.
Cu toate criticile formulate, Zalujnîi a recunoscut că Ucraina continuă să aibă nevoie de tehnologiile și capabilitățile deținute de statele membre NATO, inclusiv de sisteme antibalistice, capacități spațiale și alte echipamente militare avansate.
Zalujnîi propune un bloc militar european
Fostul comandant al armatei ucrainene consideră că viitoarele garanții de securitate ale Kievului ar putea proveni din noi alianțe create în afara actualei structuri NATO.
În opinia sa, cea mai realistă variantă este constituirea unui bloc european de securitate și apărare, iar Joint Expeditionary Force (JEF) ar putea reprezenta una dintre structurile care să joace un rol important în protejarea Ucrainei.
Zalujnîi a sugerat că apropierea de astfel de formate de cooperare militară ar putea oferi Kievului alternative la obiectivul aderării la NATO, pe care îl consideră nerealist în actualul context geopolitic.