Medicii siberieni susțin că i-au salvat viața lui Aleksei Navalnîi, aflat în comă, în Germania, după ce ar fi fost otrăvit

Aleksei Navalnîi, principalul opozant rus aal lui Vladimir Putin
Medicii de la spitalul din Siberia care au oferit săptămâna trecută primul tratament liderului Opoziției ruse Aleksei Navalnîi susțin că i-au salvat viața și că nu au găsit urme de otravă în organismul acestuia. Criticul cel mai înverșunat al lui Vladimir Putin era în comă indusă când a fost evacuat din orașul siberian Omsk, sîmbătă, 22 august, iar spitalul Charite din Berlin nu a făcut încă niciun anunț despre starea lui.
În vârstă de 44 de ani, Navalnîi, vechi oponent al președintelui Vladimir Putin, a căzut grav bolnav joi, anturajul său susținând că a fost otrăvit, și a fost transportat sâmbătă în Germania pentru a fi tratat, relatează Reuters, potrivit Agerpres. Acesta se află sub protecția poliției din Berlin în spitalul unde este tratat în urma presupusei ortrăviri.
„I-am salvat viața cu un mare efort și cu multă muncă”, a declarat medicul-șef Alexander Murakovski într-o conferință de presă în orașul Omsk din Siberia.
„Dacă am fi găsit vreun fel de otravă care să fi fost confirmată, atunci ar fi fost mult mai ușor pentru noi. Ar fi existat un diagnostic clar, o stare clară și un tratament cunoscut”, a spus și Anatoli Kalinicenko, medic la același spital.
Doctorii ruși au negat că ar fi fost supuși vreunei presiuni din partea autorităților în timp ce îl tratau pe Navalnîi.
Vineri, oficiali ai Ministerului Sănătății din regiunea siberiană Omsk unde era internat Navalnîi au declarat că un laborator al poliției a găsit pe părul și pe mâinile acestuia o substanță chimică de natură industrială, potrivit Reuters.
Aliații opozantului rus i-au acuzat pe medici că au încercat să împiedice transportarea sa în Germania. Ajungerea lui Navalnîi în Germania pentru tratament a fost blocată de autoritățile ruse joi, 20 august, după ce acesta a intrat în comă la scurt timp de la decolarea avionului din Tomsk spre Moscova. Un avion medical a așteptat acordul Kremlinului timp de aproape două zile. Doctorii din orașul Omsk, unde a aterizat urgent avionul au spus inițial că Navalnîi nu ar fi în starea potrivită pentru a putea fi transportat în Germania pentru tratament. După două zile, acesta a ajuns în Germania cu ajutorul producătorului de film Jaka Bizilj, care a organizat transportul din Siberia la Berlin. Acesta declara că este convins că Navalnîi va supraviețui, pentru tabloidul german Bild, într-un interviu video apărut duminică.
În spațiul public au apărut, joi, mai multe informații potrivit cărora este posibil ca Navalnîi să fi fost otrăvit cu un ceai pe care l-ar fi băut în aeroportul din Tomsk înainte de a urca în avionul cu care trebuia să ajungă în Moscova. Cea care susține acest lucru este purtătoarea sa de cuvânt, pentru că la bord nu ar fi consumat nimic, nici băutură, nici mâncare. În timpul zborului, Navalnîi a început să transpire, iar după ce a mers la toaletă și-a pierdut cunoștința și a fost în comă în stare gravă de atunci.
Serviciile secrete ruse l-au urmărit „îndeaproape” pe Navalnîi, înaintea incidentului de joi, 20 august. Conform informațiilor publicate de un tabloid rus, preluate de agențiile Reuters și DPA, până să se prăbușească în avion, Navalnîi a fost urmărit de ofițerii FSB (principalul serviciu secret al Federației Ruse), îmbrăcați în civil, relatează Agerpres. Toate deplasările opozantului rus au fost în monitorizate îndeaproape prin intermediul CCTV (camere de supraveghere).
Incidentul de joi, 20 august, privind posibila otrăvire a lui Navalnîi vine după ce, în urmă cu exact o lună, acesta anunța că va închide Fundația sa Anticorupție din cauza numeroaselor amenzi primite ca urmare a investigațiilor făcute.
Suspiciuni de otrăvire a sa au mai existat în ultimii ani. În august 2019, Aleksei Navalnîi a depus plângere pentru otrăvirea sa în timpul detenției. Aleksei Navalnîi a făcut o alergie în timpul în care a stat închis în august 2019 și a acuzat că ar fi fost otrăvit. În final, autoritățile medicale au anunțat că nu a fost găsită „nicio substanță toxică” în corpul acestuia.
Cine este Aleksei Navalnîi. Militant anti-corupție, principalul opozant al lui Vladimir Putin, a fost permanent supravegheat de autoritățile ruse. ONG-ul său a fost acuzat și de spălare de bani
Aleksei Navalnîi (Alexei Navalny), celebru avocat și activist anti-Putin și blogger anti-corupție a devenit cunoscut în Rusia în ultimii 11 ani în urma numeroaselor acțiuni împotriva liderului de la Kremlin și a încercării de a candida împotriva acestuia pentru a deveni președintele Rusiei. Navalnîi a coordonat o serie de proteste de amploare națională împotriva liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, pe al cărui partid, aflat la guvernare, Rusia Unită, îl numește „un grup de infractori și hoți”. Navalnîi a fost exclus din cursa prezidențială în 2018 ca urmare a condamnării sale într-un caz în care a fost acuzat de fraudă, cu toate că liderul opoziției a negat cu vehemență acuzațiile conform cărora ar fi primit finanțare externă pentru manfiestațiile organizate.
În urmă cu doi ani, opozantul lui Putin a stat și peste 30 de zile în închisoare după ce a îndemnat la proteste masive, în septembrie 2018, după ieșirile a zeci de mii de persoane în stradă împotriva regimului Putin, în ianuarie 2018. Lui Navalnîi i s-a interzis să candideze și la alegerile prezidențiale din 2018, fiind ridicat de poliție cu aproape o lună înaintea scrutinului electoral.
Fundația sa, specializată în publicarea unor investigații privind luarea de mită la nivel înalt, a fost dată în judecată de o parte a subiecților anchetelor sale, unii având câștig de cauză. Navalnîi a declarat atunci că ultimele amenzi impuse de instanță în valoare aproape 88 de milioane de ruble (aproximativ 1,07 milioane de euro) reprezintă ultima picătură pentru fundație.
În ultimii ani, birourile fundației sale au făcut subiectul a numeroase razii, autoritățile au înghețat conturile sale bancare, iar angajații și voluntarii au fost reținuți în mod frecvent pentru participarea la mitinguri și proteste. Este și cazul lui Ruslan Șavedinov (Shaveddinov), de 23 de ani, care a fost arestat în locuința sa din Moscova, anul trecut, în preajma Crăciunului. și trimis la 2.000 de kilometri depărtare, în arhipeleagul Novaia Zemlea, din regiunea Arhanghelsk. El a fost „clasat” drept "agent al străinătății" și țintă a unei anchete pentru "spălare de bani". Navalnîi a a acuzat atunci autoritățile ruse de răpire. Momentul „răpirii” a fost prezentat de Navalnîi pe contul său de pe o rețea de socializare.
Arestarea unuia dintre colaboratorii săi a fost unul din primele efecte vizibile ale legii promulgate de liderul de la Kremlin la începutul lunii decembrie 2019. Acțiunea controversată a autorităților ruse a venit după ce a intrat în vigoare extinderea statutului de „agent străin”, prin care inclusiv persoane fizice, mai ales ziariști și activiști împotriva regimului Putin, ar putea fi declarate „agenți străini". După modificarea legii mass-media și informațiilor, inclusiv persoane fizice, mai ales ziariști și activiști, ca Navalnîi, pot fi declarate „agenți străini". În Rusia, prestigioasa organizație neguvernamentală Memorial, asociația anticorupție a opozantului Aleksei Navalnîi, și postul de radio RFE/Radio Svoboda, finanțat de Congresul american, sunt deja catalogate drept „agent străin”.
Navalnîi a fost închis și în urmă cu doi ani după ce a îndemnat la proteste masive, în septembrie 2018, după ieșirile a zeci de mii de persoane în stradă împotriva regimului Putin, în ianuarie 2018. Lui Navalnîi i s-a interzis atunci să candideze la alegerile prezidențiale din 2018, fiind ridicat de poliție cu aproape o lună înaintea scrutinului electoral. El își anunțase intenția de a candida pentru Kremlin încă din 2016. După reținerea sa înaintea alegerilor din 2018, Navalnîi și-a îndemnat susținătorii să boicoteze și să supravegheze alegerile prezidențiale din 18 martie 2018, câștigate în final, de Putin, aflat astfel la al patrulea mandat prezidențial.
Navalnîi a organizat mai multe proteste de o mare amploare în 2017, reunind zeci de mii de oameni în întreaga Rusie. Peste 1.000 de persoane, printre care și opozantul lui Putin, au fost arestate la manifestația cea mai amplă din martie 2017.
În urmă cu șase ani, în decembrie 2014, Navalnîi a fost declarat vinovat de justiția rusă pentru deturnare de bani în detrimentul filialei companiei franceze Yves Rocher și condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu suspendare. Navalnîi le-a cerut atunci susținătorilor săi să iasă în stradă pentru a protesta. Peste 100 de oameni au fost arestați atunci.
Aleksei Navalnîi are 44 de ani, este căsătorit și are doi copii.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























