Dan Vasile Mihale: Ce se ascunde în spatele războiului Firea - Dragnea

Gabriela Firea, atac fără precedent: Dragnea mă spionează! Are oameni la mine acasă, la Primărie
Gabriela Firea, atac fără precedent: Dragnea mă spionează! Are oameni la mine acasă, la Primărie

Războiul Firea- Dragnea a acaparat, de câteva zile, toată mass media. Au intrat în joc până și tabloidele. Analiștii pro și contra PSD sunt încinși la maximum. Pesta porcină a fost retrogradată la rubrica ,, și altele''. Nimic pare să nu mai conteze în România, cu excepția războiului Firea-Dragnea. Mare greșeală, răfuiala din PSDragnea nu merită, nici pe departe, atenția care i se acordă. Este doar un război intestin într-un partid aflat în pragul imploziei.



Desigur, ai nevoie de mare curaj ca să-i declari război lui Dragnea. Acesta are încă altături toți baronii care așteaptă, cu sufletul la gură, amnistia. Dar, în cazul doamnei Firea nu a fost vorba numai de curaj în formă brută, ci de calcul politic. Gabriela  Firea nu este singură în acestă luptă și nu a fost niciodată singură. Până mai ieri,  a avut tot partidul în spate, iar când a decis să plece la război testase deja apa, iar ieșirile sale belicoase la adresa premierilor PSD sunt cunoscute. A  făcut valuri în relația cu Grindeanu, pe care îl acuza că blochează anumite proiecte ale PMB. S-a ciocnit cu Tudose, care nu a fost de acord cu amplasare unui târg de Crăciun în Piața Victoriei, unde aveau loc protestele #rezist ș.a.m.d. Firea,  a fost, de fapt,  într-un permanent conflict cu premierii PSD, mai puțin cu Viorica Vasilica Dăncilă, care este Dragnea 100%.

Firea s-a călit cel mai bine pentru acest război abia după episodul jenant cu Simona Halep. Modul toxic în care PSDragnea a încercat să-i repare imaginea șifonată, folosind  tiparul consacrat, intoxicare-manipulare, a început să-i dea frisoane. Obiectivul său a devenit însă clar abia după ce Dragnea și acoliții săi  au încercat să arunce  responsabilitatea pentru violențele din 10 august pe umerii prefectului Speranța Cliseru, un apropiat al familiei Pandele. 

Chiar dacă spectacolul oferit de primarul general  ne provoacă plăcere, în sensul că ne confirmă ceea ce anticipam în legătură cu metodele și practicile PSDragnea în războiul cu Justiția, cu partenerii strategici și cu românii de altă culoare politică,  nu putem uita cine este Gabriela Firea. Ce a făcut ca primar se vede cu ochiul liber. La fel și ceea ce a făcut ca om politic pentru a împidica fărădelegile partidului de guvernământ. Doi ani a tăcut mâlc, la fel ca ceilalți lași din PSD care girează abuzurile lui Dragnea. 

În plus, nu știm încă cine îi întoarce cheița Gabrielei Firea și ce interese îi poartă în luptă.  La vedere, în spatele său se află doar colaboratorii săi apropiații, ''oamenii de bine'' din partid și ,desigur, influentul său soț Florentin  Pandele. Dar dacă se mai află și altcineva? Jonglăm cu multe necunoscute și doar cu singură certitudine: este limpede că pe doamna Firea NU a lovit-o, brusc, conştiinţa. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Costin Stefan
09 Sep 13:30
Dupa ce N+P au activat unitatea motorizata F, generalul T le vine in ajutor cu panzerele useliste din ALDE si cu cele din rezerva tinuta ascunsa in PNL.
Răspunde
0 0
Costin Stefan
09 Sep 13:28
Dupa ce N+P au activat unitatea motorizata F, generalul T le vine in ajutor cu panzerele useliste din ALDE si cu cele din rezerva tinuta ascunsa in PNL.
Răspunde
0 0
Nae
09 Sep 10:31
Asa cum apare, besedistii de la virf par a dispune de sume colosale incit majoritatea au gramezi de persoane care sa le perie continuu imaginea si isi permit mici excess (sute de mii de persoane plimbate pentru o onomastica, milioane pentru scrisori din america, ...) . Dracnea are 3 grupuri de consilieri, iar ca el par a fi si altii, gen firutza. Aparitiile la tv COSTA, asa si interesele sint mari. Madam firutza, ca toti ceilalti din lantul de comanda, STIA ca se PREMEDITASE CONSTIENT o reactie violenta a minerilor actuali (jandarmeria) impotriva copiilor, femeilor si batrinilor din piata asa ca isi luase apropiatii si sau facut nevazuti prin strainatate. ''cearta'' a aparut cind a fost pus omul ei sa raspunda (care trebuia de fapt sa raspunda fiind platit pentru asta prin functia avuta) si nu a reusit cu miscarea de imagine prin care vroia sa se delimiteze de agresiunea violenta din 10 august. firutza vroia sa puncteze la imagine, ca viitoare candidata independenta la presedintie, iar dracnea nu e dispus sa fie luat de fraier. Pe dracnea il trage inapoi propriul partid, iar pe firutza o impinge, pentru ca baronetul din spate are nevoie de o noua holograma pe care sa o foloseasca in interesele lor si sa o puna in fata pentru a lasa opozitia sa latre la ea cit ei isi fac treaba in teritoriu . Simplu ... de evul mediu.
Răspunde
0 0
jiji
08 Sep 11:34
ce se ascunde ??? va spun eu tarancuta firea a facut scandalul asta intentionat sa distraga antentia ca penalii au gollit bugetul e pe zero ,pesta porcina ,evenimntele din 10 august etc Astai motivul acestei pesediste pusa de dragnea sa faca tot acest teatru ieftin
Răspunde
0 0
Paul Pena
07 Sep 12:46
Evaluarea parcului Verdi trebuie anchetata de DNA . Pretul plătit este pentru teren construibil . In grila notarilor , după afirmațiile edilului se regăsesc doar prețurile pentru teren construibil si puzul acestora. Acest parc cu terenul respectiv este neconstruibil si neinteresant pentru piața imobiliară , deci fara valoare așa cum afirma primăria .Interesant pentru ei ! Dați exemplu de parc vândut domnilor Notari !
Răspunde
0 0
lolo
07 Sep 12:31
am zis ca tarancua asta vrea sa iasa in evidenta a tacut pana acum Nu sare mai departe de dranea este pesedista pana in maduva oaselor a furat acum numai are bani si a inceput scandalul lasati-o raculuin si mintelegeti ca toti sunt la fel adica niste penali care nu se mai opresc sa jefuica tara
Răspunde
0 0
marius
07 Sep 11:51
este foarte simplu. tarancuta asta a lui pandele nu-i mai ajunge bugetul capitalei pe care-l cheltuie pe panselute, biciclete, excursii, piste de bicileta, spectacole, masini rabla, acum mai nou ochelari pentru bucuresteni( care au fost orbi cand au votat-o) , banii drenandu-se in diverse firme ale nenumaratilor fini si nepoti cu care a umplut toata primaria capitalei devenind practic un clan mai mare decat al sportivilor, acum dupa ce ca nu am vazut o strada asfaltata, un parc curatat si ingrijit, o strada un bulevard reabilitat, incearca sa-si ascunda incompetenta dupa niste lucruri care nu sunt in cadrul primariei respectiv metroul, centura si altele. nu a finalizat nici un spital aflat deja in lucru, probabil nu s-a inteles la spaga. acest clan din voluntari impreuna cu clanul becali confunda capitala cu voluntari pe care l-a retrocedat fictiv pandele cui a dat mai mult. acum vad ca taranca asta cumpara pe manevre 2 parcuri de la un parlit savulescu fost investitor la dinamo care nici el nu mai stie cate dosare penale are tot cu retrocedari, platind peste 50 milioana euro. pe astia eu cred ca i-a orbit banul si nu mai fac nimic pe moca decat parandaratul intereseaza. clanuri care au pus mana pr capitala si vor mai mult.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?