Vremea va fi deosebit de caldă, caniculară în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, vestul Transilvaniei și în sudul Munteniei, zone unde și indicele de confort termic temperatură-umezeală va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse și descărcări electrice, local în zona de munte și izolat în regiunile estice. Vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28...29 de grade pe litoral și 38 de grade, izolat în Câmpia de Vest.
În Capitală, dimineata 19...21 de grade. Pe parcursul zilei vremea va fi deosebit de caldă, caniculară după-amiaza, când și indicele de confort termic temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități. Maxima se va situa în jurul valorii de 35 de grade.
La mare vremea va fi caldă. După-amiaza și seara vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 30 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 25 și 26 de grade. Și duminica o vreme deosebit de caldă cu maxime cuprinse între 29 și 32 de grade.
La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse și descărcări electrice, pe arii relativ extinse în zona Carpaților Orientali, local în Carpații Meridionali și izolat în restul zonei montane. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în timpul ploilor. Vor fi 22 de grade la Sinaia, 24 la Semenic și Paltinis, 25 la Pedeal, 29 la Stana de Vale. Duminică începând de după-amiază se vor semnala averse și descărcări electrice. Izolat, cantitățile de apă pot fi mai însemnate îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și vor fi condiții de grindină. Vântul va prezenta intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, posibil chiar cu aspect de vijelie.*
VREMEA PE 2 ZILE
Duminică, vremea va fi în continuare caniculară în vest și sud-vest și izolat în centru, zone unde și disconfortul termic va fi accentuat. Maximele termice pornesc de la 28 de grade pe litoral și ajung până în jur de 37 de grade în Banat și Crișana la Timișoara și Oradea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în zona montană și în jumătatea de est a țării, unde cu precădere după-amiaza și seara, pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice și intensificări trecătoare ale vântului.
În Capitală, 20-21 de grade dimineața și 33...34 de grade la amiaza. Totusi, după amiaza și seara se așteaptă înnorări și averse, descărcări electrice și unele intensificări ale vântului.
Duminică temperatura mai crește, canicula cuprinde toate zonele de câmpie și podiș, unde indicele temperatură-umezeală va depăși local pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, îndeosebi la munte și în regiunile vestice și sud-vestice, unde local se vor semnala averse și descărcări electrice. Izolat, cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Temperaturile maxime, peste 30 în toată țara, ajung din nou la 38 de grade la Timisoara si Arad.
În București, 20-21 de grade la prima ora, cer variabil peste zi si o maxima mai mare decât sâmbătă, 35-36 de grade. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.