Vremea· 2 min citire

Vor fi ploi! Prognoza meteo pe următoarele trei zile

Vor fi ploi! Prognoza meteo pe următoarele trei zile

Vor fi ploi! Prognoza meteo pe următoarele trei zile

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 30 aug. 2016, 23:05

Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor marca o ușoară scădere față de ziua precedentă. Vor fi înnorări temporar accentuate în zona Carpaților Meridionali și în Munții Banatului, dar și în Subcarpații Getici unde local vor fi averse și descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile cu totul izolat. Vântul va avea intensificări în regiunile estice, dar de scurtă durată și asociate ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 29 de grade, ușor mai ridicate în sudul Olteniei. Dimineața, în special în zonele depresionare, izolat va fi ceață.

In capitala, vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice vor marca o scădere față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 27 de grade.

La mare, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va prezenta intensificări care la rafală vor depăși 50 km/h în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 27 de grade, iar cele minime între 17 și 19 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 și 24 de grade.

JOI: Vremea  va fi predominant frumoasă, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori agreabile, în jurul celor normale pentru prima zi de septembrie, însă dimineața va fi răcoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 23-24 de grade in depresiuni și 29 de grade la Drobeta Turnu severin. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza în zona Carpaților Occidentali și Meridionali, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. În zonele joase, în orele dimineților, vor fi condiții de ceață.

In capitala, vremea va fi frumoasă cu cerul mai mult senin si vânt slab și moderat. Dimineata 16-17 grade si maxima zilei, 27...28 de grade.

VINERI

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil spre senin, dar după-amiaza vor fi unele înnorări și se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice pe arii restrânse în zona de munte și izolat în regiunile estice, sudice și centrale. Vântul va avea ușoare intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime, trec de 25 de grade in aproape toata tara si ajung frecvent la 30 de grade in jumatatea de sud. În zonele joase, dimineața, vor fi condiții de ceață.

 In Bucuresti, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în a doua parte a zilei când vor fi condiții de averse și descărcări electrice. Dimineata, racoare, cu 12-14 grade si la amiaza, 29-30 de grade.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea