Miercuri, tot vreme instabilă, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, local în Moldova, în zonele montane și submontane și izolat în restul țării. Spre seară astfel de fenomene apar și în Banat și Oltenia. Vântul va avea intensificări izolate și viteze mai mari în sudul Banatului. Izolat cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp și sunt posibile căderi de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 25 de grade.
Se încălzelște ușor și în București, astfel că la amiază termometrele vor indica 22-23 de grade. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla cel mult moderat.
Vreme instabil și la munte. Averse și descărcări electrice, ziua pe arii relativ extinse în toate masivele montane, iar seara și în cursul nopții, local, în grupa vestică a Carpaților Meridionali și în zona Occidentalilor. Izolat se pot acumula peste 15 l/mp și va cădea grindină.
Vremea se încălzește ușor la mare. Cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare și izolat suntcondiții pentru averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 20 de grade, iar în apă vor fi în jur de 15 grade Celsius.
VREMEA PE 2 ZILE
Joi, instabilitatea atmosferică se accentuează treptat, după orele amiezii și se va manifesta prin înnorări, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat căderi de grindină. La început în regiunile din jumătatea de vest, iar seara se vor extinde treptat și în restul țării. Cantitățile de apă, izolat,pot fi însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în nordul țării.
Norii se înmulțesc și ]n București, mai ales spre seară când vor cădea averse cu tunete, fulgere și vânt. Ziua începe cu 10-12 grade, iar la amiază ajungem la 21-22 grade.
Vremea se va menține în general instabilă vineri. Vorbim tot despre averse, descărcări electrice și grindină, local în regiunile nordice, estice, central, în zonele montane și submontane și pe arii restrânse în restul țării. Cantitățile de apă vor fi mai însemnate, în special în Moldova și la munte. Vântul va avea intensificări locale, temporare peste zi și va slabi în intensitate către seară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade la Suceava, Botoșani și Iași și 24 de grade frecvent în sud, izolat chiar și 25 de grade, la Drobeta Turnu Severin.
Ziua de vineri începe în capitală cu nori, ploi și 12-13 grade. Vântul slăbește în intensitate către seară, iar termometrele vor indica în jur de 24 de grade.