Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a țării, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice. La amiază valorile termice se vor încadra între 6 și 16 grade, posibil ușor mai scăzute în Moldova și Delta Dunării. Cerul va fi mai mult noros în estul țării, unde izolat va ploua slab sau va burnița. În celelalte zone cerul va fi temporar noros. Vântul va sufla cu putere în sudul Banatului, însă nu va trece de moderat în celelalte regiuni. Dimineața, cu totul izolat, în zonele joase va fi ceață.
BUCURESTI
În Capitală, în continuare regimul termic se va situa peste cel normal la acestă dată. Ziua începe cu minus 2...zero grade și ceață, iar până la amiază, în condiții de cer temproar noros, temperatura urcă până în jurul valorii de 10 grade.
MUNTE
Vreme caldă pentru sfârșitul lunii februarie în cea mai mare parte a zonei montane. Cerul va avea înnorări temporare și spre seara și noaptea vin și ploile, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali și izolat în rest. La peste 1700 m, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea unele intensificări, în special pe creste. Pe văi și în depresiuni, dimineață, dar mai ales noaptea se va semnala ceață, posibil asociată cu burniță. Temperatura aerului va crește ușor.
Sâmbătă și duminică, vremea rămâne caldă pentru această dată, dar se schimbă în ceea ce privește precipitațiile. Mâine, pe parcursul zilei vor fi ploi slabe și burnițe, iar noaptea începe să plouă mai mult în Munții Banatului, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură. Duminică, ploi mai multe, în toate masivele muntoase; izolat, mai ales în Carpații Meridionali și de Curbură, cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp. La peste 1400 m precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, începând de sâmbătă noaptea.
REGIUNI
În regiunile intracarpatice urmează o zi veritabilă de primăvară, cu temperaturi maxime peste mediile climatologice specifice perioadei, dar cu soare cam sump la vedere. La amiază vor fi valori termice în general peste 12 grade - cel mai mult, 15-16 grade în regiunile vestice. În sudul Banatului vântul va avea intensificări temporare. Dimineața, cu totul izolat, în zonele joase va fi ceață.
În sudul țării temperaturile maxime sunt ceva mai mari decât ieri, în general între 11 și 13 grade în Oltenia și vestul Munteniei și între 8 și 11 în estul Munteniei. Cu totul izolat, la primele ore ale zilei, în zonele joase de relief va fi ceață.
În Dobrogea aspectul vremii este închis și izolat plouă slab sau burnițează. În aceste condiții, la amiază vor fi 8 grade la Tulcea și Constanța, chiar mai puțin în Deltă.
În Moldova norii vor acoperi mai toată ziua cerul, iar izolat va ploua slab sau va burnița. Pe arii restrânse, la primele ore ale zilei, la șes va fi ceață. Ca și în ultimele zile, în Moldova se înregistrează cele mai mici valori termice, maxime în general între 5 și 8 grade, dar chiar și-așa sunt puțin peste mediile climatologice.
VREMEA PE 2 ZILE
Sâmbătă, vremea se va menține caldă în cea mai mare parte a țării, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5-6 grade în nordul Moldovei și 16 grade la Timișoara. În sudul și estul teritoriului cerul va fi mai mult noros, va ploua pe arii restrânse și izolat se va semnala ceață. În celelalte zone, în prima parte a zilei, vor fi ploi slabe, dar pe parcursul zilei este și loc de puțin soare. În special în Carpații Meridionali și Orientali, la peste 1500 m, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla cu unele intensificări în Banat, Dobrogea, Moldova și la munte.
Duminică, în Capitală, vremea va fi caldă pentru această dată: 1-3 grade dimineață și o maximă termică de 9 -10 grade. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua slab, în special spre seară, când și vântul se va intensifica.
Duminică, vreme caldă, dar soarele rămâne după nori aproape toată ziua. Va ploua peste tot în țară, cu mențiunea că în regiunile intracarpatice ajung abia în a doua parte a zilei. Izolat cantitățile de apă vor fi însemnate, mai ales în Carpații Meridionali și de Curbură și în Subcarpații Getici. La munte, la altitudini de peste 1400m precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea temporar intensificări la munte și în sudul și centrul țării. Temperaturile maxime vor fi de la 4-5 grade în depresiunile Carpaților Orientali, până în jur de 14-15 la Timișoara, Oradea și Baia Mare 15.
Duminică, în București e vreme închisă. Temporar va ploua, iar vântul va avea intensificări temporare pe parcursul zilei. Dimineață, cald, 4-6 grade, dar maxima nu trece de 8 grade.