Prognoza meteo până la sfârșitul lunii. Câteva zile de ninsori și ger

Prognoza meteo până la sfârșitul lunii. Câteva zile de ninsori și ger
Vremea va continua să fie oscilantă pe durata următoarelor două săptămâni, cu perioade în care vor predomina precipitațiile mixte și ninsorile, însă vor fi și zile cu temperaturi de până la 9 grade Celsius, în unele regiuni, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 15 - 28 ianuarie.
În Banat, intervalul va debuta cu temperaturi relativ scăzute, dar în limite normale pentru mijlocul lunii ianuarie, apoi, deși vor fi unele variații termice de la o zi la alta, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit. Astfel, în intervalul 17 - 21 ianuarie vor fi maxime de 4 - 9 grade și minime între -1 și 4 grade, în medie regională. În perioada 22 - 25 ianuarie temperaturile vor fi în scădere, apropiindu-se de mediile multianuale, cu valori diurne de la două până la 4 grade și nocturne de la -4 la -2 grade Celsius. Pentru ultimele zile ale intervalului de referință se estimează o creștere a temperaturilor peste limitele climatologice ale ultimei decade de ianuarie. Precipitații în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, se vor semnala în perioada 16 - 17 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere și în intervalul 21 - 22 ianuarie 2018.
În Crișana, intervalul celor două săptămâni de prognoză va debuta cu temperaturi relativ scăzute, ce se vor situa totuși în jurul celor climatologic specifice pentru mijlocul lunii ianuarie, după care între 17 și 21 ianuarie, regimul termic va fi caracterizat de valori peste normalul perioadei, cu maxime de 3 - 7 grade și minime între -2 și 2 grade, în medie. Ulterior, între 22 și 24 ianuarie, va fi o perioadă cu temperaturi în scădere, din nou apropiate de cele normale pentru perioada din an, cu o medie regională a valorilor diurne între un grad și 3 grade și a celor nocturne de la -6 la -4 grade. Estimările pentru ultimele zile ale intervalului de referință indică o încălzire a vremii, din nou cu valori peste normă. Precipitații mixte, moderate cantitativ se vor semnala în 16 - 17 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații va fi, din nou, ridicată în perioada 21 - 23 ianuarie.
În Transilvania, începutul intervalului va fi caracterizat de o vreme rece, geroasă chiar în dimineața de 16 ianuarie. Apoi, până în 22 ianuarie, valorile termice, în creștere semnificativa, se vor situa în general peste cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de la două la 7 grade și ale minimelor între -6 și zero grade. Va urma o perioadă mai rece în 23 - 24 ianuarie când vor fi valori medii diurne în jurul a zero grade și nocturne de la -7 la -5 grade. Pentru ultimele zile ale intervalului de referință sunt estimate temperaturi din nou în creștere. Precipitații frecvente, predominant ninsoare, dar trecător și lapoviță sau ploaie, se vor semnala în perioada 16 - 17 ianuarie, dar probabilitatea pentru precipitații va fi, din nou, ridicată între 21 și 23 ianuarie.
În Maramureș, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme rece, geroasă local în dimineața de 16 ianuarie. Ulterior, până în data de 21 ianuarie, valorile termice în creștere se vor situa peste cele obișnuite ale perioadei din an, cu medii ale maximelor cuprinse între două și 6 grade, iar minimele între -4 și zero grade. Va urma o perioada mai rece între 22 și 24 ianuarie, când vor fi valori medii diurne în jurul a zero grade și nocturne între -7 și -5 grade. Pentru ultimele zile ale intervalului de referință sunt estimate temperaturi din nou în creștere. Probabilitatea pentru precipitații, predominant ninsoare, dar trecător și lapoviță sau ploaie, se va menține relativ ridicată în perioada 16 - 22 ianuarie.
În Moldova, vremea va fi rece la debutul intervalului, geroasă în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, după care valorile, în creștere semnificativă, vor caracteriza un regim termic peste cel specific perioadei. Astfel, între 17 și 22 ianuarie, vor fi maxime cuprinse între două și 6 grade, precum și minime între -5 grade și un grad, mediat pe regiune. Va urma un interval scurt (23 - 24 ianuarie) de vreme mai rece, cu medii ale temperaturilor diurne de la zero la două grade și ale celor nocturne de la -7 la -3 grade, iar pentru ultimele zile estimările prognostice indică, din nou, o creștere a temperaturilor peste norma caracteristică. În perioada 17 - 18 ianuarie, precipitații mixte, în general slabe, se vor semnala pe arii relativ extinse. Probabilitatea pentru precipitații va crește în zilele de 21 și 22 ianuarie.
În Dobrogea, vremea va fi rece la debutul intervalului, cu temperaturi diurne negative și o medie a celor nocturne de -6 grade. Valorile termice vor fi apoi în creștere semnificativă și vor caracteriza, în general, un regim peste cel specific perioadei. În intervalul 17 - 22 ianuarie vor fi maxime între 4 și 8 grade, și minime de la -2 la 5 grade, mediat pe regiune. După un interval scurt (23 - 24 ianuarie) cu o vreme mai rece, cu medii ale temperaturilor diurne de două și 4 grade și ale celor nocturne între -4 și -2 grade, estimările indică o creștere a temperaturilor peste norma caracteristică ultimei decade de ianuarie. În perioada 17 - 18 ianuarie precipitații mixte se vor semnala pe arii relativ extinse, iar probabilitatea pentru precipitații va crește, din nou, în zilele de 22 și 23 ianuarie.
În Muntenia, intervalul celor două săptămâni de prognoză va debuta cu temperaturi scăzute, local cu ger în nordul regiunii în dimineața de 16 ianuarie. Apoi, între 17 și 22 ianuarie, regimul termic va fi caracterizat de valori peste normalul perioadei, cu maxime de 4 - 8 grade și minime între -3 și două grade, în medie. În perioada 23 - 25 ianuarie vor fi temperaturi în scădere, mai apropiate de cele climatologic specifice, cu o medie regională a valorilor diurne între un grad și 3 grade și a celor nocturne de la -6 la -3 grade. Estimările pentru ultimele zile ale intervalului de referință indică o încălzire a vremii, din nou cu valori peste normă. La începutul intervalului vor fi ninsori slabe (fulguieli) pe spații restrânse, iar în jurul datei de 17 ianuarie precipitațiile (ploaie, lapoviță și trecător ninsoare) vor fi frecvente. Probabilitatea pentru precipitații va fi, din nou, mai ridicată în perioada 21 - 23 ianuarie.
În Oltenia, începutul intervalului va fi caracterizat de o vreme rece, geroasă local în dimineața de 16 ianuarie în nordul regiunii. Ulterior, temperaturile vor crește semnificativ, iar până spre sfârșitul perioadei de referință se vor situa în general peste normele climatologic specifice perioadei. Vor fi medii ale maximelor de la două la 6 grade și ale minimelor cuprinse între -4 și zero grade, valori mai mici fiind posibile în perioada 24 - 25 ianuarie. La începutul intervalului vor fi ninsori slabe, locale, iar în jurul datei de 17 ianuarie precipitații mixte, moderate cantitativ se vor semnala pe arii extinse. Probabilitatea pentru precipitații va fi, din nou, mai ridicată în perioada 21 - 23 ianuarie.
La munte, vremea rece, local geroasă, se va menține la începutul intervalului. Deși vor fi variații de la o zi la alta, temperaturile se vor situa în general peste cele climatologic specifice perioadei, cu medii ale maximelor între -2 și două grade și ale minimelor de la -7 la -3 grade, valori mai mici fiind posibile în data de 18 ianuarie și în perioada 23 - 24 ianuarie. În intervalul 16 - 18 ianuarie, precipitațiile vor fi frecvente, moderate cantitativ. De asemenea, vor predomina ninsorile, dar trecător pot apărea și lapoviță sau ploi, la altitudini de sub 1.400 de metri. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată și în perioada 21 - 23 ianuarie.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























