Vremea· 3 min citire

PROGNOZA METEO 4 martie. Vreme în general închisă și ploi pe arii extinse

PROGNOZA METEO 4 martie. Vreme în general închisă și ploi pe arii extinse

PROGNOZA METEO 4 martie. Vreme în general închisă și ploi pe arii extinse

Publicat3 mar. 2016, 16:45
SursăREALITATEA TV

Vineri, vreme în general închisă și ploi pe arii extinse în jumătatea de sud a țării și izolat în rest. În Oltenia, Muntenia și în sudul Banatului se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 35...40 l/mp, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 50-60 km/h. În Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, vor predomina ninsorile, iar rafalele vor depăși 70 km/h. Temperaturile maxime, în scădere în regiunile sudice, vor fi cuprinse între 7 grade în Oltenia și 15 grade în Maramureș.

În București tot vreme mohorâtă și ploi din când în când. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în prima parte a zilei și în jur de 10 grade la amiază.

La munte, cerul va fi mai mult noros și vor cădea precipitații mixte, pe arii relativ extinse. În Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură cantitățile de apă vor fi mai însemnate, izolat, peste 35...40 l/mp, iar la altitudini de peste 1700 m vor predomina ninsorile. Rafalele vor depăși 70 km/h. La amiază vor fi 5 grade la Păltiniș, 7  la  Predeal, 1 la Semenic, 4 la Sinaia 1500, 7 la Stâna de Vale și 1 grad sus pe Ceahlău.

Sâmbătă, aspectul vremii se îmbunătățește și  se încălzește. Izolat mai plouă slab după-amiaza în Munții Bucegi, iar noaptea în Carpații Occidentali. Vor fi 6 grade la Păltiniș, 7 la Predeal, 4 la Semenic, 6 la Sinaia, 8 la Stâna de Vale și 0 sus pe Ceahlău. Duminică valorile termice continua să crească. Cerul va fi variabil cu înnorări și ploi în zona Carpaților Occidentali ,dar si cu lapoviță și ninsoare la înălțimi mari. Ca și în celelalte zile vântul suflă cu putere în toată zona montană.

În regiunile intracarpatice vreme cu foarte puțin soare vineri, cu ploi în Banat și sudul Crișanei. În sudul Banatului cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 35...40 l/mp, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 50-60 km/h. În Munții Banatului, la peste 1700 m vor predomina ninsorile. La amiază vor fi  9 grade la Timișoara, 13 la Oradea și Cluj, 10  la Brașov și Miercurea Ciuc și 15 grade la Baia Mare.

În sud vreme închisă și ploioasă. Ploile sunt moderate, dar izolat pot trece de 35-40 l/mp. La munte predomină ninsorile. Vântul are intensificări temporare, cu viteze de 50-60 km/h, iar la munte peste 70 km/h . Maximele scad semnificativ și doar în Muntenia mai pot fi 10..11 grade, în Oltenia 7…8 grade.

În Dobrogea tot vreme închisă și ploi pe arii extinse, vânt moderat și 12 grade la Tulcea și 11 la Constanța.

În Moldova tot nori, dar ploile rare, prin sudul regiunii. Maximele nu se schimbă semnificativ:  9 grade la Suceava, 11 la Iași, 10 în Bacău și12  la Focsani.

Vremea se strică! Informare meteo de ploi, vânt puternic și ninsoare la munte

Pe de altă parte, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo, valabilă pe 4 martie, între ora 3 dimineața și ora 23.

În intervalul menționat, aria ploilor se va extinde, cuprinzând jumătatea sudică a țării. În Oltenia, Muntenia și în sudul Banatului se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 35...40 l/mp, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50-60 km/h.

În Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, vor predomina ninsorile, iar rafalele vor depăși 70 km/h.

În sudul Banatului intensificări ale vântului vor fi și în a doua parte a zilei de joi, 3 martie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea