Vremea· 3 min citire

PROGNOZA METEO. Vremea se menține instabilă. Unde va continua să plouă

PROGNOZA METEO. Vremea se menține instabilă. Unde va continua să plouă

PROGNOZA METEO. Vremea se menține instabilă. Unde va continua să plouă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 25 mai 2016, 16:15

PROGNOZA METEO. Joi, 26 mai, vremea va fi în continuare instabilă în sudul, centrul și estul țării, precum și la munte, informează Realitatea TV.

PROGNOZA METEO 26 mai. Instabilitatea atmosferică se va manifesta cu precădere după-amiaza și seara și pe arii relativ extinse vor fi averse, însoțite trecător și de descărcări electrice. În Carpații Orientali și Meridionali, precum și în Moldova cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 30 l/mp. Vor fi condiții de grindină. În restul țării, vremea va fi în general frumoasă, iar averse slabe vor apărea izolat, în a doua parte a zilei. Temperaturile maxime, în creștere față de ieri, se vor încadra în general între 17 și 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest.

În Capitală, pe parcursul zilei vor fi averse și trecător descărcări electrice. Maxima se va situa în jurul valorii de 22 de grade.

La munte, vremea va fi în continuare în general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta cu precădere după-amiaza și seara, prin înnorări temporar accentuate și pe arii relativ extinse averse, însoțite trecător și de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 30 l/mp. Vor fi condiții de grindină. Vântul va avea unele intensificări.

Avertizarea COD PORTOCALIU de ploi a fost prelungită

PROGNOZA METEO 26 mai. La mare, vremea va fi în general instabilă dar se va încălzi. Cerul va fi temporar noros în special în timpul zilei, când temporar vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 19 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 16 și 17 grade, cu cele mai ridicate valori în deltă.

VREMEA PE 2 ZILE

Vineri, vremea va continua să se încălzească. Temperaturile maxime, trec de 20 de grade în aproape toată țara iar în regiunile vestice ajung frecvent la 28 de grade, izolat 29 de grade. Instabilitatea atmosferică se menține în jumătatea de est a țării și la munte unde, îndeosebi după-amiaza și seara, local vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat se mai pot cumula cantități însemnate de apă și vor fi condiții de grindină. În restul țării, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat.

Și în Capitală va continua să se încălzească. Dimineața, 12-13 grade și la amiază, 23-24 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi averse și descărcări electrice.

Sâmbătă, valorile termice vor continua să crească ușor și vor fi mai ridicate decât cele normale pentru ultima decadă a lunii mai în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade la Constanta și în depresiuni și 29 de grade la Arad si Timisoara, dar în vest izolat pot fi si 30 de grade. În estul și sud-estul teritoriului și în zonele de munte, îndeosebi după-amiaza și seara, local vor fi averse, descărcări electrice și intensificări scurte ale vântului. Izolat, vor fi posibile căderi de grindină și cantități de apă însemnate.

În București, dimineața, 11-13 grade si maxima zilei, 26-27 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza, când vor fi condiții de averse și descărcări electrice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea