Vremea se strică din nou, astfel că joi, vineri și sâmbătă vom avea parte de ploi, însoțite de fulgere și tunete, în mai multe regiuni din țară.
VREMEA JOI
Astăzi, instabilitatea atmosferică se accentuează treptat, astfel că după amiază norii se înmulțesc și vorbim despre averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. Aceste fenomene se vor manifesta la început în vestul și sudul țării, iar seara și în rest. Cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 30 l/mp, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile nordice, conform Realitatea TV.
VREMEA ÎN BUCUREȘTI
În Capitală norii se înmulțesc peste zi, iar spre seară va ploua, moderat cantitativ, sub formă de averse însoțite de tunete, fulgere și vânt. Până atunci mercurul din termometre urcă până la 21...22 de grade.
VREMEA LA MUNTE
La munte instabilitatea atmosferică se accentuează treptat după orele amiezii începând cu masivele sud-vestice. Se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Local se vor acumula15...20 l/mp și izolat 30 l/mp. În aceste condiții la amiază vor fi….
VREMEA LA MARE
Și pe litoral vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros și vor cădea averse, posibil însoțite de fenomene electrice, iar vântul va avea intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 19 grade, iar apa mării va avea în jur de 15 grade.
VREMEA VINERI
Mâine tot vreme instabilă, cu averse și descărcări electrice, local în zonele montane și submontane, în nord, est și centru, și pe arii restrânse în celelalte regiuni. Izolat sunt conditii de grindină, iar cantitățile de apă pot depăși 20...25 l/mp, mai ales în Moldova și la munte. Vântul va slăbi în intensitate către seara. Temperaturile maxime, în scădere în regiunile nordice, vor fi cuprinse între 14-15 grade în depresiuni și în nordul Moldovei și 26 de grade în Muntenia. Bucureștenii au parte și mâine de ploi, mai ales dimineață și vânt cu intensificări. Ziua începe cu aproximativ 13 grade, iar la amiază termometrele vor indica 24 de grade.
VREMEA SÂMBĂTĂ
Weekendul începe tot cu vreme instabilă în vest, centru, nord și la munte, unde vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, iar pe arii restrânse, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros, iar astfel de fenomene vor apărea local în Moldova și izolat în rest. Se mențin condițiile de grindină. Temperaturile maxime pornesc de la 16 grade la Baia Mare și Satu Mare 16 și 26...27 de grade la Giurgiu și Călărași. Sâmbătă, în București, cerul variabil peste zi se va dup-amiaza însă condițiile de ploaie vor fi reduse. Ziua începe cu 11-13, iar la amiază termometrele vor indica în jur de 25 de grade.