Uraganele care poartă nume feminine fac de trei ori mai multe victime decât cele care au nume masculine, întrucât oamenii au tendința de a subestima forța lor și se protejează mai puțin, potrivit unui studiu publicat luni în Statele Unite, scrie Mediafax.
Începând din anii '70, centrele de meteorologie au decis, pentru a evita să fie acuzate că ar fi sexiste, să acorde uraganelor atât prenume feminine, cât și masculine, în alternanță, conform unui sistem determinat dinainte.
Înainte de această decizie, aceste arii depresionare erau botezate cu nume feminine, potrivit credinței populare că stările de dispoziție ale femeilor sunt la fel de imprevizibile ca și furtunile.
Rezultatul acestei schimbări de denumire a avut consecințe mortale, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), ce a analizat uraganele care s-au abătut asupra Statelor Unite între 1950 și 2012.
"Un uragan cu un nume masculin face, în medie, 15,15 morți, în timp ce un uragan cu nume feminin ucide aproximativ 41,84 persoane", spun autorii acestui studiu.
"Cu alte cuvinte, acordarea prenumelui Eloise unui uragan care înainte se numea Charley poate cauza de trei ori mai multe victime", afirmă ei.
Autorii acestui studiu au exclus uraganul Katrina (2005) și Audrey (1957) din cauza numărului foarte mare de victime, care ar fi influențat rezultatele calculelor lor.
"Când vine vorba să evaluezi intensitatea unei furtuni, oamenii au tendința de a se baza pe prejudecățile lor despre bărbați și femei", a explicat unul dintre autorii studiului, Sharon Shavitt, profesor de marketing.
"În consecință, furtunile cu prenume de fată, în special cele care poartă prenume foarte feminine, precum Belle sau Cindy, par mai ușoare și mai puțin violente", a mai spus aceasta.
"Este o descoperire teribil de importantă", consideră Hazel Rose Markus, profesor de științe comportamentale la Universitatea Stanford, care nu a participat însă la studiu. "Acest lucru demonstrează cât de mult asociațiile noastre de idei ne guvernează faptele", a mai spus acesta.
Autorii studiului consideră că este nevoie de "inventarea unui nou sistem de denumire pentru a reduce influența avută de prejudecăți în evaluarea uraganelor și pentru a permite o îmbunătățire a pregătirii populației".