Multe persoane cred mitul conform căruia persoanele nu pot să-și utilizeze decât 10% din capacitatea creierului. Însă nu există niciun studiu care să dovedească faptul că 90% din materia cenușie este inactivă.
Deși ideea utilizării întregii capacități cognitive a fost abordată anterior în filme, procesul nu este de domeniul fantasticului, informează The Verge, citat de Descoperă.
Neurologul cognitiv Sophie Scott și-a exprimat opinia privind acest mit extrem de răspândit. Aceasta susține că în cadrul unui curs de prim ajutor i-a fost sugerat de la primul curs că leziunile craniene sunt normale deoarece oamenii utilizează doar 10% din creier.
Sarcini care par aparent simple, precum menținerea unei conversații sau vizionarea unui videoclip, necesită nenumeroase resurse cerebrale. ,,Nu pare că fac mare lucru, dar corpul meu realizează o mulțime de procese, nu cad de pe scaun, inima îmi bate, respir, sunt în viață, în același timp ascult, încerc să ofer răspunsuri adecvate, îmi mișc mâinile, ochii, sunt o mulțime de percepții și producții. Zone vaste ale creierului sunt asociate cu percepția și producția,'' afirmă Sophie în cadrul unei conferințe video.
Mitul și-ar avea originile într-un document din 1907 denumit ,,The Energies of Men'' în care este afirmat faptul că ,,Utilizăm doar o mică parte din capacitatea noastră mintală și fizică''.